C.I. Năstase, general în rezervă și cetățean de onoare al orașului Mioveni, va împlini sâmbătă, 3 iunie a.c., venerabila vârstă de 102 ani.
Primăria Mioveni şi S.C Servicii Edilitare vor organiza sâmbătă, 3 iunie 2017, de la ora 12, la Casa de Cultură Racovița, un eveniment special. Cu acest prilej, va fi lansat volumul „Profesor C.I. Năstase, un secol de viață”.
Născut pe 3 iunie 1915 în Mioveni, C.I. Năstase este absolvent al Școlii Normale „Carol I” din Câmpulung Muscel. În 1938 a obținut diploma de învățător în Pitești.
A luptat în cel de Al Doilea Război Mondial, participând la campania din est de la început, în iunie 1941, și până la întoarcerea în țară, în anul 1944.
A luptat, ca ofițer al Armatei Române, în bătălia pentru Odesa și în confruntarea de la Cotul Donului.
A scăpat cu viață din cumplita încercuire de la Cotul Donului și a mărșăluit cale de mii de kilometri prin nesfârșita stepă din Rusia, la temperaturi de -40 de grade Celsius. După 75 de zile de marș a ajuns în țară. A fost internat de urgență la Spitalul Militar din Craiova, într-o stare de epuizare extremă și bolnav.
Ulterior, după absolvirea Facultății de Matematică și Fizică a Universității din București, a devenit profesor de matematică și fizică. În 1977, ca titular al catedrei la Școala Racovița, s-a pensionat.
De-a lungul vieții sale, s-a implicat în numeroase activități și proiecte sociale și culturale, cum ar fi înființarea Muzeului Cula Racovița.