L-am luat ca din oală, după ce a dormit o zi întreagă, istovit după o săptămână petrecută la TIFF, mai exact la atelierul de film „Let’s Go Digital”. Ştefan Iordache, căci despre el vorbim, este un puşti din Mioveni (elev la ,,Brătianu”), pasionat de tot ceea ce înseamnă film. Şi pasiunea i-a fost cu consecvenţă încurajată de numeroasele premii câştigate la festivaluri de profil, dar şi de părinţi care, cu din ce în ce mai multă… resemnare, constată că fiul lor, la naiba, nu doar că are stofă de artist, dar aceasta îi este confirmată şi de specialişti (deci adio facultăţi de informatică, medicină, ASE şi alte profile aducătoare de profituri certe şi o viaţă banală, dar previzibilă). Altfel, închipuiţi-vă că sunt extrem de mândri. Dar să trecem direct în pâine şi să aflăm, pentru început…
…ce a căutat Ştefan Iordache de la Mioveni, la festivalul TIFF?
Simplu – Ștefan Iordache a auzit că atelierul de film „Let’s Go Digital” din cadrul TIFF este cea mai tare experiență pe care o poate avea un adolescent pasionat de film, a aplicat și a intrat… Și uite așa a ajuns Ștefan Iordache la TIFF!
Înţeleg că a fost multă lume bună la Atelierul de film LET'S GO DIGITAL!
Da, mai exact Sorin Botoșeneanu, Neil Coltofeanu, Dana Bunescu, Vlad Petri, Tudor Cristian Jurgiu și coordonatoarea atelierului Melinda Boros. Dar nu asta a contat pentru că, din prima secundă în care am făcut cunoștință, ne-au spus să vorbim „la per tu” cu ei… Şi așa cum am lucrat împreună, am și petrecut împreună.
Povesteşte-ne puțintel cum a decurs săptămâna!
Am avut în primele zile de făcut exerciții observaționale, prima dată foto, apoi video. În prima dimineață m-am plimbat fără direcție prin Cluj, încercând să găsesc cadrul perfect, ca mai târziu să constat că atelierul este despre altceva decât perfecțiune tehnică și compozițională (despre care ni s-a spus că putem învăța singuri) – este despre atenția la ce punem în fața camerei, la ce mesaj transmite. A doua parte a zilei a fost extrem de obositoare pentru că am stat ore în șir și am comentat fotografiile pe care le-am făcut rând pe rând, iar la cele la care nu ne înțelegeam am început să analizăm antropologic absolut tot ce apărea în cadru – fie că era o persoană sau un ghiveci din marginea cadrului; dacă este simetric sau nu, dacă este veridic sau verosimil. După asta am trecut la cadrul filmat, la cadrul panoramat, ca să ajungem la un montaj de 3 cadre dintre care doar unul singur poate fi regizat. Feedback-ul tutorilor nu a fost „bine” sau „prost”, ci ni s-au pus întrebări din care să înțelegem pe deplin ce am făcut. Am avut program de la 9 dimineața la 9 seara, iar în rest – proiecții și petreceri VIP cum nu am mai trăit până acum. Ultimele trei zile au fost dedicate unui exercițiu de 5 cadre și filmului final de maximum 5 minute, făcute în echipe de câte 3 și proiectate la gala filmelor de la LGD.
Profesioniştii cu care aţi lucrat fac parte din valul celor pe bază de cinematografie cu… ciorbă, sau fără?
Profesioniștii sunt niște oameni deosebiți și lipsiți de prejudecăți, dar –mai ales – profesioniști din toate punctele de vedere.
Tu cum preferi?
Aș fi zis că prefer o idee originală, dar având în vedere ce spuneau Jim Jarmusch și Jean-Luc Godard despre originalitate, sunt total confuz. Pornind de la ce a spus Titu Maiorescu despre îndatoririle unui artist, originalitatea nu mai este un factor, ci modul cum îți reprezinți epoca în care trăiești și, mai ales, sensibilitatea; licența artistică pe care o aduci. Adevărata problemă este că suntem prea ipocriți ca să fim puși în fața adevărului, pentru că aceeași situație a fost și pe vremea neo-realismului italian sau – mergând și mai departe – pe vremea lui Caragiale.
Ce anume te pasionează cel mai mult: conceperea scenariului, filmarea în sine, montajul?…
Este mai ciudat la mine pentru că, pur și simplu îmi place să fac filme și pentru că fiecare formă artistică care intră în conceperea unui film mi se pare atât de importantă. Dar, cel mai probabil, la imagine mă descurc cel mai bine.
Faci parte din echipa câștigătoare! Cu ce ați impresionat?
Partea asta a fost destul de nesemnificativă pentru noi – Eu, Patricia Suciu și Sara Pongrac. Ne-am bucurat că am câștigat votul publicului, pentru că nu eram siguri dacă filmul nostru o să ajungă la inimile spectatorilor. Dar nu asta a contat, pentru că și celelalte filme au fost foarte interesante și pentru că experiența atelierului a contat unde, prin procesul de selecție (peste 100 de aplicații), toți cei 15 aleși au fost câștigători. Probabil că filmul nostru a fost cel mai curat, având ceva mai multă experiență în imagine și editare, iar talentul Patriciei la scris a dus scenariul la următorul nivel… Și, da, norocul – Melinda ne-a găsit 3 actori de la Facultatea de Teatru (Alexandra Cheroiu, George Olar și Bogdan Sălceanu) și cea mai mare cameră de hotel din Cluj (la Opera Plaza). Ne-am mai întâlnit pe stradă și cu Teodor Zaharia, student la regie de film la UNATC, care a acceptat să joace rolul homosexualului din filmul nostru.
În altă ordine de idei, cum ai găsit Clujul? Se respiră (cultural) altfel decât la Bucureşti?
Clujul prinde viață în perioada TIFF-ului – este un fenomen extraordinar, toți locuitorii știu de festival și sunt proiecții de dimineața până seara. Și toată lumea este mai bună, mai puțin arogantă; este ceva în aer…
Nici nu te-ai întors bine şi se pare că ai mai câștigat un premiu la un festival de film din Georgia. Te aşteaptă la ambasadă să-ţi ridici premiul… Pe acolo cum ai… comis-o?
Ha ha, a fost interesant de la un capăt la altul aici. După ce mi-a fost acceptat filmul la Festivalul „Super”, m-a sunat o selecționeră pe neașteptate, în timp ce mâncam, și mi-a zis că mi-au trimis filmul la un festival din Georgia (este vorba despre „Oqros Pepela” – „Golden Butterfly”) și că a fost acceptat. Am intrat în contact cu organizatorii și mi-au spus să intru pe Skype pentru o conferință video la gala de închidere, dar nu m-au găsit și nu mi-au mai spus nimic. După ceva timp le-am mai dat un mail în care i-am întrebat ce s-a întâmplat și – fun fact – câștigasem premiul pentru imagine (Best Camera Award).
Festivalurile acestea sunt şi cu premii în bani sau doar cu satisfacţii profesionale pe burta goală?
Păi, am spus deja, la LGD nu premiile au contat. Dar există bani și sponsori, iar – în general – se primesc premii în bani. La noi, Nikon, UPC, Noumax si Eximtur au sponzorizat Let’s Go Digital și ne-au oferit echipamente pentru desfășurarea atelierului. A fost o ocazie inedită de a monta pe un MAC în Final Cut Pro, care nu este accesibil oricărui muritor de rând.
Vorbeşte-ne puţin despre fenomenul cinematografic din Argeş. Înţeleg că e o efervescenţă culturală în judeţ, ceva de speriat! Cum apare un festival de referinţă, cum e îngropat…
Fenomenul cinematografic nu există în Argeș. Nimeni nu are ambiția de a organiza nimic deocamdată. Spun asta pentru că în toate orașele din țara asta există același nivel de „corupție”, lipsă de interes a autorităților (vezi scandalul #OUG91) și aparentă „incultură” generală; doar că mai apar în unele locuri niște oameni care au ambiția și deschiderea de a face ceva – pentru că, într-adevăr, oriunde se poate. De-asta și spuneam că în Cluj „e ceva în aer”. Tocmai ce am avut astăzi o conversație cu profesorul meu de economie care mi-a vorbit de lipsa forței de muncă și de lipsa de importanță a culturii care nu aduce nimic util/financiar. Că bine zicea o colegă de-ale mele – am supraviețuit 19 secole fără cultură, deci putem să o facem în continuare. Între timp, Franța finanțează atât producțiile naționale cât și pe cele românești, deci – chiar dacă statul/părinții nu susțin – se poate.
Să nu uit! Ce-a fost cu manelele acelea la TIFF? Ştiu că n-ai avut timp să dai din buric, dar ai fost mai aproape de fenomen… Masochism intelectual? Imaturitate? Un nou trend în materie de snobăreală?
Unii sunt atât de inteligenți încât înțeleg kitschul din manele cum înțeleg alții arta suprematistă. Ca freestile-ul – nici prea în glumă, nici prea în serios. Practic – o ocazie perfectă pentru distracție.
Pare-se că părinţii au avut un feeling când ţi-au dat numele acesta. Nu eşti actor, dar te învârţi în zona filmului. Ce planuri ai? Te faci artist sau îţi bagi minţile în cap şi dai la o facultate mai pragmatică? Sau, şi mai bine, te faci bugetar?
Să-și bage ei mințile în cap!
