Toamna a început ca la carte, cu precipitaţii însemnate cantitativ. Meteorologii au duminică, o informare de furtună, vijelii, descărcări electrice şi grindină în sudul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte.
Fenomenele se vor manifesta cu intensitate mai mare în Oltenia, Transilvania, local în Muntenia şi nordul Moldovei, precum şi în zona de munte, 25 de judeţe fiind sub cod galben. Acesta va intra în vigoare, duminică, ora 15.00 şi este valabil până luni, ora 3.00.
Potrivit meteorologilor, de duminică de la ora 10.00, până luni la ora 9.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ în sudul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte.
De asemenea, în noaptea de duminică spre luni, aria precipitaţiilor se va restrânge treptat spre regiunile nordice.
Mai citeşte şi
Luni, răcirea vremii va cuprinde toată ţara.
Avertizarea este valabilă pentru judeţele Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea.
La Piteşti deja plouă zdravăn şi, probabil, cât de curând, canalizarea va refula din nou, transformând oraşul, din nou, într-o Veneţie.