Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni este o instituție cu tradiție în pregătirea viitorilor specialiști în industria constructoare de mașini. Unitatea asigura servicii de educaţie şi formare profesională pe filiera tehnologică – profil tehnic , pe filiera vocațională – profil sportiv și învățământ profesional, ce au la bază calitatea, performanţa, promovarea valorilor europene, egalitatea şanselor pentru toţi participanţii în proces şi deschiderea spre învăţarea pe tot parcursul vieţii.
De-a lungul existenţei acestei instituţii de învăţământ, la capacitatea şi competenţele corpului profesoral de a obţine şi menţine la standarde ridicate performanţele elevilor, s-a adăugat investiţiile în baza materială-susținute în totalitate de Primăria și Consiliul local Mioveni , astfel unitatea școlară se constituie într-un complex şcolar modern(21 săli de curs, laboratoare, ateliere, bibliotecă, şcoală de şoferi – categoria B şi C, cabinet psihopedagogic ).
Pregătirea sportivă se realizează într-o modernă bază sportivă care cuprinde : sală de sport,teren baschet, 2 terenuri sintetice cu nocturnă – fotbal, teren tenis de câmp, tenis de masă şi săli de gimnastică .
Pentru anul școlar 2017-2018, sunt înscrişi un număr de 870 de elevi ce vor fi pregătiţi de un colectiv format din 62 de cadre didactice foarte bine specializate, iar oferta educațională cuprinde:
• Învățământ de zi – durată de școlarizare 4 ani
Specializări: mecanică, electrică, electronică-automatizări
Profil sportiv – specializarea : fotbal şi handbal
• Școală profesională – durată de școlarizare 3 ani
Specializări: mecanici auto, sculeri matrițeri și sudori
• Cursuri liceale serale (FR – 2 ani) cu specializarea Tehnician Mecanic pentru Întreţinere şi Reparaţii.
În cadrul unui parteneriat cu SC Automobile Dacia Renault SA anumite clase din învățământul profesional beneficiază de pregătire practică, calificarea profesională sculer matrițer, în cadrul companiei. Elevii care fac parte din acest program educativ beneficiază gratuit de transport, masă și echipament, precum și de o bursă suplimentară în valoare de 200 lei lunar.
Printre oportunitățile acestei instituții de învățământ se numără și faptul că toți absolvenții primesc un atestat profesional în domeniul studiat precum și beneficiază de ore de legislație rutieră și cursuri de șofat în baza cărora pot susține în cadrul școlii examenul pentru permis auto, categoriile B și C.
Adresa – Str. Uzinei, Nr. 1-3, Mioveni, Tel/Fax: 0248.263.340
Director: prof. Dinuţă Ghiorghe
Director adjunct: prof. Mărgărit Ileana.