Tribunalul Argeş a prelungit mandatul de arestare preventivă lui Alin Minciunescu, profesorul de Istorie care, în luna august, a tăiat gâtul unei femei, iar acum trei ani a înjunghiat una. Diagnosticat cu problem psihice, acesta se află la Spitalul Penitenciar Mioveni.
„Admite propunerea Parchetului de pe lîngă Tribunalul Argeş. Dispune prelungirea măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul MINCIUNESCU ALIN, aflat în arest în Penitenciarul Spital Mioveni, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 25.09.2017 pînă la data de 24.10.2017, inclusiv.“ se arată în decizie.
Dacă în urma expertizei psihiatrice se va stabili că fostul profesor nu a a avut discernămînt în momentul comiterii faptei, va trebui cerută instanţei internarea sa nevoluntară, altfel individul va ajunge din nou liber pe stradă. Problema este că legislaţia le permite medicilor să-l lase pe bărbat la domiciliu, sub tratament. Au mai făcut-o odată medicii de la spitalul din Vedea, motiv pentru care profesorul a recidivat. De data aceasta, recidiva i-a fost fatală unei femei a cărei ,,vină” a fost doar aceea că a ieşit în calea bărbatului, într-un moment în care acesta intrase în crize.