Pe vremuri, marii artişti sau oameni de litere sau de ştiinţă aveau răbdare să moară, pentru ca posteritatea să le ridice statuie falnică, pe care păsările cerului să le înnobileze. În secolul vitezei, însă, răbdarea nu mai este o virtute. Adrian Păunescu, spre exemplu, şi-a arogat o şcoală care să-i poarte numele înainte de a trece în lumea celor drepţi, pe principiul… când eşti mort, nu mai ştii nimic, viaţa este singura certitudine.
Însă nu doar personalităţile marcante ale neamului, somităţile, îşi cer dreptul cuvenit la nemurire, la eternizare, ci şi valorile mai mărunţele, mai modeste după vorbă şi fapte, dar care vor neapărat să lase un semn al trecerii lor pe Pământ. Este şi cazul unei… fiice a Argeşului, o fată simplă, de la ţară, care s-a înrolat de mică în PSD şi acum a ajuns… director adjunct la APIA Argeş.
În cinstea sa, în onoarea carierei sale care a culminat, iată, cu o funcţie de înalt rang într-o instituţie în care numirile sunt la fel de politice ca în oricare altă instituţie din ţară, un modest scriitor – Ion Cârstea – a scris o carte care-i poartă numele – ,,Mariana”. O carte în care Mariana Pană ni se dezvăluie începând cu prima zi în care a văzut lumina zilei, continuând cu perioada copilăriei şi a adolescenţei şi terminând cu glorioasele zile pe care le trăieşte astăzi, când se află în plină ascensiune a carierei.
Mariana Pană, aflăm de la autor, s-a născut într-o binecuvântată zi de 8 iulie 1983, adică în aceeaşi zi în care Ferdinand Zeppelin a inventat dirijabilul care îi poartă numele. Zi mare, cum s-ar spune, Mariana aflându-se nu sub semnul racului care dă înapoi, ci a dirijabilului care zboară spre ceruri tot mai înalte.
De-a lungul cărţii, Mariana intervine cu propriile amintiri şi cugetări ca un scriitor experimentat, cu talentul unui elev de clasa a III-a care şi-a însuşit temeinic talentul de a face compuneri şi a le citi cu intonaţie, în faţa clasei. Cităm cu desăvârşită exactitate un scurt fragment:
,,Copilăria, a fost cea mai frumoasă perioadă a vieţii. Eu am avut o copilărie frumoasă alături de surorile mele mai mari şi frăţiorul mai mic.”
Virgula pusă între subiectul ,,copilăria” şi verbul ,,a fost” o plasează, astfel, pe Mariana, lângă personalităţi de prim rang ale ţării, precum ministrul Educaţiei, Liviu Pop, care cu siguranţă şi el obişnuieşte să pună virgulă între subiect şi predicat. Fireşte, de la înălţimea funcţiei sale, i se pune virgulă, nu pune virgula singur.
Autorul este evident acaparat, fermecat, de personalitatea şi talentele Marianei întrucât compară citatul de mai sus cu versuri din lirica lui Eminescu, afirmând că evocarea fiicei Argeşului despre copilărie este la fel de… poetică. (Wtf?!!!)
Mi-a plăcut să descopăr în cartea despre care facem vorbire o fată simplă, modestă, ca multe altele crescute în perioada de dinainte de Revoluţie şi puţin după ,,la sapă, la cules fasolea, dovlecii, porumbul, la întors şi la strâns fânul”. O fată care a cunoscut farmecul copilăriei cu jocurile ei care n-au nimic de-a face cu imbecilizarea care are loc astăzi, în masă, prin intermediul a tot felul de terminale. O fată care a învăţat pe brânci, a terminat două mastere, a trecut prin experienţa dureroasă a unui divorţ şi a dezamăgirilor profesionale şi… doctrinare.
Dar ce frumos, ce frumos vorbeşte despre marea ei familie social-democrată, în care s-a înscris pe la vreo 16 anişori!
În carte mai puteţi regăsi amănunte legate de ascensiunea sa politică şi profesională, care au mers mână în mână, dar şi despre chestiuni ce ţin de viaţa privată. Nu vă aşteptaţi la picanterii ci, mai degrabă, la chestiuni de ordin… tehnic.
Lăsând gluma la o parte, când am citit că distinsa doamnă constituie subiectul unei cărţi am rămas surprinsă. Nu ştiam că viaţa sa de până la 34 de ani este într-atât de fabuloasă încât să constituie subiect de beletristică. Şi nu e! Nu ştiam nici să aibă vreun talent scriitoricesc… Şi n-are! Nu ştiam că se află la capătul unei cariere prodigioase… Nici vorbă de aşa ceva! Nu ştiam să fi produs ceva suficient de important încât să merite… deranjul ca nişte arbori să fie tăiaţi şi să suporte un asemenea subiect. Şi n-a produs…
Autorul, bietul, a încercat cât a putut să cosmetizeze ridicolul situaţiei, încercând să ne convingă că respectiva carte ar fi despre ,,o tânără care trăieşte şi creşte odată cu democraţia din România”. E drept că democraţia din România a crescut cam strâmb, cu poticneli, numai că Mariana vrea să ni se înfăţişeze dreaptă şi virtuoasă. Cum arată exemplele de succes ale tinerilor care… au trăit şi crescut odată cu democraţia din România? Să enumerăm doar câteva exemple:
– Lia Olguţa Vasilescu, tânără competentă, ajunsă ministru al Muncii, şi-a promovat fostul soţ în conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), unde va încasa un salariu de 14.000 de euro pe lună. Actualul partener de viaţă al Olguţei Vasilescu, Claudiu Manda, tocmai a fost numit preşedinte al Comisiei de control SRI.
-Ministrul Agriculturii, Petre Daea, şi-a angajat fiica cea mică, Dana, chiar în ministerul pe care îl conduce.
-Adrian Ţuţuianu şi Florin Iordache sunt alţi doi miniştri PSD care au avut grijă ca fetele lor să ocupe funcţii la stat. Ruxandra Ţuţuianu este angajată în funcţia de consilier juridic la Primăria Capitalei condusă de Gabriela Firea. La doar 25 de ani, Delia Iordache, fiica fostului ministru al Justiţiei Florin Iordache, lucrează la Cancelaria BNR.
-Andreea Cosma a ajuns deputat PSD după o mişcare nemaiîntâlnită în istoria Parlamentului: doi social-democraţi, aflaţi înaintea ei pe lista electorală, au demisionat din Parlament doar ca să-i facă ei loc în Legislativ.
E drept că Mariana nu a ajuns până acolo, dar… e subiectul unei cărţi. Şi probabil, în viitorul foarte apropiat, îşi va ridica şi o statuie. Nu degeaba se spune, în folclorul românesc, ,,nu-ţi face nimeni statuie”! E timpul ca cineva să şi-o ridice singurel, că mânuţele alea două, să se aşeze pe soclu şi să intre, dacă se poate, şi cu de-a sila, pe uşa din spate a posterităţii.
Altfel, despre Mariana, numai de bine. Aşteptăm şi volumul doi, după următoarea avansare în funcţie!