Procurorii DIICOT şi polițiștii de la Crimă Organizată fac cercetări într-un dosar în care prejudiciul ar fi de nu mai puţin de aproape 4 milioane de lei!
,,La data de 21.09.2017, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Pitești împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Pitești au efectuat şase percheziţii domiciliare, în municipiul Pitești și orașul Ștefănești, judeţul Argeș, având ca scop destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracțiuni economico-financiare.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna noiembrie 2012, 3 persoane fizice şi o societate comercială au constituit un grup infracțional organizat, ce a funcționat până la sfârșitul lunii martie 2017, în scopul delapidării cu consecințe deosebit de grave a unui spital din județul Argeș." se precizează într-un comunicat al DIICOT.
Potrivit procurorilor, "în cadrul grupului infracțional organizat, doi dintre membri și societatea comercială au avut rolul de a pune la dispoziție contul deschis de această societate la trezorerie pentru transferarea sumelor de bani delapidate, ce urmau să fie retrase ulterior din conturile bancare ale societăţii de către cele două persoane – administratorii în drept și în fapt ai societăţii comerciale.
Cel de-al treilea membru al grupului infracţional organizat, economist în cadrul Serviciului de contabilitate al spitalului a avut rolul de a completa și de a determina persoanele responsabile din cadrul spitalului să semneze fără vinovăție ordine de plată cu denumirea unor societăți comerciale care au calitatea de furnizori ai spitalului și codul de identificare fiscală și contul IBAN al societăţii comerciale controlate de grupul infracțional".
Comunicatul susține că "în perioada 27.11.2012– 30.03.2017, economistul din cadrul Serviciului de contabilitate al spitalului a completat 70 de ordine de plată cu denumirea unor societăți comerciale furnizoare ale spitalului și cu codul de identificare fiscală și numărul de cont ce aparțin societăţii membrilor grupului infracţional, aceasta determinând cu intenție ca persoanele din cadrul spitalului cu atribuții în semnarea ordinelor de plată să semneze fără vinovăție cele 70 de ordine de plată în baza cărora a fost transferată (traficată) suma totală de 3.988.688 de lei din contul deschis la trezorerie de către spital în contul societăţii membrilor grupului infracţional. Imediat după ce sumele de bani au fost transferate fără drept de către spital către contul firmei controlate de grupare, acestea au fost retrase în numerar de membrii grupării".
Procurorii fac cercetări față de cele trei persoane și societatea comercială pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată.
În aceeași cauză, se efectuează urmărirea penală in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de perturbare a funcționării sistemelor informatice constând în aceea că documentele întocmite în fals și datele din acestea au fost introduse în sistemul electronic de evidențe contabile a spitalului și a dus la alterarea în mod grav a evidențelor și rezultatelor financiare ale unității spitalicești".
La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Pitești urmează a fi aduşi cei trei membrii ai grupului infracţional organizat, în vederea audierii.