Dacă nu sunt membrii de partid, amante, rude sau alte pile, atunci sunt hoţi cu experienţă pentru că, nu-i aşa, la stat trebuie să ştii să furri ca la carte. Sau.. până te prinde, pentru că, oricum, nu contează că faci doi-trei ani de închisoare, dacă după aceea ieşi aranjat pentru toată viaţa.
Aflăm, fără a ne mai surprinde, faptul că Spitalul Judeţean Argeş a angajat o contabilă care, în 2008, a fost cercetată pentru delapidarea unei bănci. Ar fi retras din conturile unor clienţi 700.000 de euro, motiv pentru care a fost condamnată, în primă instanţă, la 8 ani de închisoare, dar până la o sentinţa definitivă, fapta s-a prescris.
Aceeaşi contabilă a fost astăzi anchetată de către procurori pentru delapidarea a aproape 4 milioane de lei în ultimii 5 ani.
Conform anchetatorilor, contabila pregătea ordinele de plată prin care spitalul achita serviciile şi produsele de care avea nevoie. Ea trecea pe formular numele unor societăţi care erau furnizori reali ai spitalului, însă codul de identificare fiscală şi contul bancar aparţineau unei firme controlate de ea şi de cei doi complici ai săi.
Astfel, banca le vira banii direct în cont, de unde cei trei îi extrăgeau imediat, în numerar. Joi, procurorii DIICOT și poliţiştii de la Crimă Organizată au descins la adresele suspecţilor şi la sediul societăţii implicate în această afacere murdară.
Cercetările au demonstrat că femeia întocmise, de-a lungul timpului, 70 de ordine de plată, care au făcut că aproape 4 milioane de lei să ajungă la grupul infracţional.