2,6K
Instanţa Judecătoriei sectorul 4 a admis cererea de liberare condiţionată a lui Cristi Borcea, condamnat la şase ani şi patru luni în dosarul transferurilor de jucători. Decizia nu este definitivă, însă, de obicei, în majoritatea cazurilor, o astfel de pronunţare nu este întoarsă. Decizia poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.
Fostul şef al dinamoviştilor a ispăşit deja 3 ani şi 7 luni din condamnarea pe care a primit-o în dosarul Transferurilor. Îl aşteaptă acasă încă un copil, cel făcut, în detenţie, cu Valentina Pelinel.