Antrenorul craiovean, Emil Săndoi, a preluat oficial conducerea băncii tehnice a clubului de fotbal FC Argeș, revenind, după 20 de ani la Pitești, de această dată în postura de antrenor principal.
Contractul a fost semnat pentru o perioadă de un an și jumătate, iar antrenorul a fost prezentat oficial în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Primăria Pitești. Săndoi îi înlocuiește pe interimarii Augustin Eduard şi Paul Ciobanu, care au pregătit echipa din Trivale în ultimele şase etape disputate în 2017.
Obiectivul declarat al noii conduceri tehnice este promovarea echipei în liga I, la finalul sezonului următor, 2018 – 2019.
Clubul piteștean a anunțat că staff-ul tehnic a stabilit şi meciurile amicale care vor avea loc în perioada precompetiţională, care va cuprinde 7 partide, 5 adversari fiind deja stabiliți.
Lotul FC Argeș se va reuni în data de 11 ianuarie, când se vor efectua vizitele medicale, urmând ca primul antrenament din acest an să aibă loc pe 12 ianuarie, pe unul din terenurile bazei din Trivale. În perioada 23 ianuarie – 2 februarie echipa va intra în cantonament.
FC Argeș se află pe locul 7 în liga a II-a, cu 34 de puncte, la 8 puncte sub ocupanta locului 3 Chindia Târgoviște.
Programul echipei în perioada de pregătire:
- 11 ianuarie: reunirea lotului şi vizita medicală
- 12 ianuarie: primul antrenament
- 25 ianuarie: FC Argeş – Unirea Bascov
- 1 februarie: FC Argeş – CS Mioveni II
- 7 februarie: FC Argeş – Chindia Târgovişte
- 28 ianuarie: adversar nestabilit
- 10 februarie: FC Argeş – Petrolul Ploieşti
- 14 februarie: Metaloglobus Bucureşti – FC Argeş
- 17 februarie: adversar nestabilit ( în deplasare)