Modul în care aleşii Ştefăneştiului se raportează la populaţie nu a fost nicicând mai bine sugerat ca vinerea aceasta, la şedinţa de vot a bugetului pe 2018. Imaginea, de-a dreptul suprarealistă, mi-a amintit de nunţile care aveau loc odinioară în satul natal, nunţi care se ţineau în căminul cultural. Mirii şi naşii se aflau sus pe scenă, în timp ce nuntaşii de rând ocupau locurile din sală. Aşa şi la Ştefăneşti, oraş european: consilierii locali şi aparatul administrativ al primăriei stătea cocoţat pe o scenă, dar cu capul pitit între umeri, iar cetăţenii ocupau partea de jos a sălii, uitându-se la consilieri dispre… josul condiţiei lor, dar nervoşi nevoie mare.
Între cele două tabere parcă de neconciliat, pendula doamna primar Jenica, urcând şi coborând de pe scenă, parcă neştiind care ar trebui să-i fie locul: ori cu colegii din PSD cu care a pornit la drum, ori cu poporul la poarta căruia, la braţ cu vicele, a bătut ca să primească votul. Cât despre vice, acesta a tăcut mâlc ca un şomâlc, ca unul care ştie din propria experienţă că ciocul mic îi poate asigura în continuare accesul la ciolanul mare, iar ura populară, nehrănită, se face tot mai mică.
Şedinţa s-a derulat la fel de suprarealist, între strigătul susţinut al sălii care cerea, la unison, demisia consilierilor locali actuali, dar şi îndemnuri la conciliere, dragoste şi… fericire.
A fost o şedinţă scurtată după aproximativ o oră, căci pentru aparatul administrativ al primăriei şi aleşii din Consiliul Local, modul în care democraţia participativă şi-a încordat muşchii a devenit de-a dreptul periculos. Dar nu pentru integritatea fizică, ci a posturilor remunerate la limita maximă permisă de lege.
După ce în sală s-a strigat, în repetate rânduri, ,,Demisia!”, după ce oamenii perindaţi la microfon au vorbit despre lipsa de canalizare, asfalt, gaze şi apă, despre condiţiile mizere de la blocuri, despre problema transportului, despre câinii agresivi care au devenit stăpânii străzilor şi despre maldărele de gunoaie, pe la finalul şedinţei, un cetăţean aparent modest după vorbă, după port, într-o scurteică slinoasă şi cu un aspect unor… neglijent, a venit să glăsuiască în faţa mulţimii. Dar nu despre lucruri pământeşti, ci despre… hrana sufletului. Despre… cultură. Despre dragoste şi fericire.
,,Am venit aici pentru cultura care trebuie respectată, deci e clar! Hai să facem ceva frumos pentru această localitate! Doamna primar, uitaţi-vă şi în stânga şi în dreapta când intrăm în localitate, uitaţi-vă la cultură şi să avem bunul simţ, să nu ne mai jignim unul pe altul din primărie, să ne respectăm, să ne iubim şi să fim fericiţi!”.
Numai că nu l-a aplaudat nimeni. Acest hippiot al lumii moderne, neînţeles de nimeni, a priceput mai bine decât toţi că, în timp ce lipsa unui minimum de civilizaţie nu face altceva decât să învrăjbească lumea, starea de graţie prin renunţarea la mofturile lumii moderne poate garanta fericirea pe termen îndelungat.
Pe larg despre toate acestea puteţi citi în numărul de luni al săptămânalului Ancheta, în paginile de pamflet rezervate Bitpress.ro, devenite tradiţie de câţiva ani. Pentru propria delectare a cititorilor noştri, avem filmul de mai jos, film care spune mai mult decât 1000 de cuvinte despre localitatea în care cetăţenii au ajuns până într-acolo încât să ceară alipirea la… Mioveni!