Dănuţ Bica, deputat PNL de Argeș, taxează în termeni foarte duri tăierile salariale care au afectat la începutul acestui an sute de mii de angajați, considerând că toate măsurile legislative adoptate de majoritatea PSD-ALDE, fără analize, fără studii de impact, în domeniul fiscal și în domeniul salarizării, au creat un haos generalizat atât în sectorul public, cât și în cel privat.
„Mulți români încă mai păstrează pliantele împărțite de echipele candidaților PSD pe parcursul campaniei electorale din toamna anului 2016. Încă mai pot vedea scris cu litere mari în acestea cum se vor dubla salariile angajaților, cum vor crește spectaculos pensiile și ce cantități de lapte și miere vor curge pentru mediul de afaceri din România după câștigarea alegerilor de către partidul domnului Liviu Dragnea. Din păcate, astăzi, atât fluturașii de salariu, cât și cupoanele de pensie pentru luna ianuarie arată cu totul altceva! Sute de mii de salarii scad sau stagnează! Sute de mii de angajați din sectorul public, care au așteptat o creștere reală a salariilor cu 25%, visând la contractarea unui credit pentru a putea cumpăra o casă sau o mașină, au fost dezamăgiți crunt. Unii chiar au angajat anticipat cheltuieli sporite, bazându-se pe salariile mai mari care le-au fost garantate cu nonșalantă prin tot felul de dezbateri televizate, la ore de maximă audiență, de către membrii Guvernului PSD-ALDE.
În sectorul privat așa cum ne arată Registrul general de evidență a salariaților (Revisal), peste 2 milioane de contracte de muncă mai stau în așteptare, companiile respective nemodificând încă parametrii salariali. De ce nu le-au modificat? Nu pentru că patronii sunt ”hoți”, așa cum afirmă doamna Ministru Lia Olguța Vasilescu, ci pentru că niciun agent economic nu mai are încredere în stabilitatea Codului fiscal și nimeni nu mai poate anticipa ce va mai ”coace” Guvernul printr-o altă ordonanță de urgență.
Mai mult decât atât, inechitățile din domeniul salarizării sunt astăzi, la scurt timp după implementarea unei legi noi, mai mari decât înainte de intrarea în vigoare a acesteia. Nu mai spun că chiar Ministrul Muncii a recunoscut faptul că legea este neclară și că departamentele de resurse umane o implementează în mod diferit, chiar în interiorul aceleași bresle profesionale. Și pe cupoanele pensionarilor de asigurări sociale sau regăsit aceleași sume ca și în luna decembrie, deși, potrivi legii, punctul de pensie trebuia să crească începând cu 1 ianuarie 2018.
Tot prin ordonanță de urgență Guvernul PSD-ALDE a amânat creșterea pensiilor pentru data de 1 iulie. De fapt, în țara în care Ministerul Muncii se mai numește și al Justiției Sociale, doar pensiile speciale au crescut, deși acestea nu au nicio legătură cu vechimea în muncă și contributivitatea pensionarului. Cert este că Guvernul PSD-ALDE a reușit să nemulțumească pe toată lumea: angajați, sindicate, patronate, pensionari.”
Deputatul PNL Dănuţ Bica avertizează asupra faptului că implementarea celor două măsuri greșite, transferul cotelor de contribuții la asigurările sociale și de sănătate de la angajator la angajat și grila de salarizare în sistemul public adoptată sub presiunea promisiunilor inconștiente făcute în campania electorală, va genera nemulțumiri sociale și foarte multe obiecții de neconstituționalitate care vor fi ridicate în fața instanțelor de judecată și a Curții Constituționale, chiar în baza argumentelor pe care doamna Lia Olguța Vasilescu le utiliza în anul 2010, când Guvernul Boc diminua temporar salariile cu 25%:
„Sindicatele din învățământ au declarat că vor organiza proteste de amploare după ce profesorii au fost umiliți încă odată, creșterile de salarii pentru cei cu normă întreagă fiind de numai 2-3%. Să sperăm că nu se va pune în practică și planul cu privire la închiderea sau comasarea de școli!
De asemenea, polițiștii își fac și ei planuri pentru proteste, la fel ca și funcționarii din diverse instituții publice. Angajații nu înțeleg cum se face că în România, ”tigrul Europei”, țara care a înregistrat cea mai mare creștere economică în anul 2017, guvernanții au reușit să taie din lefuri și să nu aibă suficienți bani pentru majorarea pensiilor.
Personal, nu cred că prin ordonanțele de urgență pe care le adoptă Guvernul, tot în grabă, pentru a remedia prostiile fiscal-bugetare făcute anterior, se vor rezolva nemulțumirile angajaților. Îmi este teamă că nemulțumirile și discriminările vor crește și mai mult, iar gafele făcute anterior vor fi completate cu alte gafe! Oricum, răul deja a fost făcut.
Să nu uităm că Guvernul Boc, e drept în plină criză economică, a luat măsura tăierii salariilor, iar oamenii și-au strigat necazul și și-au apărat drepturile în fața instanțelor de judecată și a Curții Constituționale. Justiția le-a dat dreptate și chiar și astăzi statul român mai are de plătit către profesori drepturi salariale câștigate în instanță. Imaginați-vă ce se va alege de mult trâmbițata lege a salarizării în sistemul public când vor veni hotărârile judecătorești definitive și irevocabile pentru procesele pe care le vor iniția mulți dintre cei nedreptățiți de actuala guvernare. Să ne ferească Dumnezeu de o lege a pensiilor la fel de proastă ca legea salarizării, deoarece se pare că există toate premisele ca și pensionarii să fie victimele unor promisiuni electorale fără acoperire.
În consecință, Grupul Parlamentar al Partidului National Liberal a inițiat la adresa Ministrului Muncii și Justiției Sociale moțiunea simplă intitulată ,,Lia Olguța Vasilescu – Ministrul minciunii și al injustiției sociale”, care va fi supusă astăzi dezbaterii și miercuri votului în Camera Deputaților. Noi considerăm că necesitatea demiterii doamnei Vasilescu este indiscutabilă, având în vedere incompetența crasă de care a dat dovadă în exercitarea mandatului de ministru, România fiind un caz unic în lume în care un angajat în loc să primească salariu pentru munca prestată trebuie să mai dea bani angajatorului.
Înlocuirea din funcție a doamnei Ministru se impune și pentru a fi preîntâmpinate alte erori pe care se pregătește să le facă sub pretextul nobil al ,,reformării” sistemului public de salarii și pensii. Din aceste motive fac apel la toți deputații PSD-ALDE, dar în mod special la cei care reprezintă județul Argeș, să pună interesele cetățenilor înaintea obligațiilor de partid și intereselor personale, să demonstreze că sunt responsabili, să voteze cu gândul la cetățenii care i-au mandatat, adică pentru demiterea doamnei Vasilescu. România trebuie să revină la sistemul de echilibru economic pe care guvernarea PSD-ALDE l-a zdruncinat profund!”