,,Doina Bascovului” s-a făcut de tot… cântecul după ce a ieşit la iveală faptul că a câştigat un concurs televizat difuzat la PRO Tv, în cadrul emisiunii lui Măruţă, nu pentru că ar fi cucerit inimile românilor, ci pentru că primarul şi consilierii din Bascov au încins linia fierbinte a competiţiei.
Potrivit B1Tv, factura venită pe adresa Primăriei Bascov pentru servicii telefonice a fost de peste 300 de milioane, din care vreo 200 de milioane ar fi valorizat SMS-urile pe care primarul şi consilierii le-au tastat în disperare, că doar nu o făceau din buzunarul lor. Şi asta este doar o primă factură, în contul semifinalei competiţiei. Finala, probabil, că va fi de legendă din punct de vedere al facturii ce urmează să vină luna aceasta.
Potrivit liberalului Gelu Tofan, surse din primărie spun că s-a votat la normă: 100 de sms-uri de persoană, la preţul de 25 eurocenţi unul. La final s-a ajuns la fabulosul număr de 60.000 de sms-uri în contul ansamblului câştigător, care a făcut Bascovul mândru. Dar nu pentru că are un ansamblu care a cucerit publicul, ci pentru că are un primar cu iniţiativă, care a vrut să se fudulească prin ţară că ştie să tasteze cu rapiditate telefonul, în sincron cu colegii de partid din Consiliul Local.
Veţi spune, probabil, că promovarea ,,Doinei Bascovului” a meritat suma cu pricina. Cu siguranţă că ar fi meritat şi mai mult, numai că acel concurs era unul în care românii erau invitaţi să aprecieze talentul şi măiestria unor artişti, nu viteza cu care administratorii unei localităţi pot să trimită sms-uri. Mai mult, faptul că ,,Doina Bascovului” a câştigat astfel aruncă o umbră nedorită asupra performanţei ansamblului, care nu credem că se mândreşte cu faptul că Gheorghe Stancu a făcut bătături la degete.
Dacă ar fi fost un concurs de SMS-uri viteză, cu siguranţă PRO Tv ar fi pregătit şi o cameră specială pentru susţinătorii ansamblurilor finaliste şi le-ar fi asigurat inclusiv servicii de masaj la buricele degetelor.
Primarul nu neagă că a trimis SMS-uri, dar susţine că i se pare cât se poate de normal să susţină, astfel, un brand local. În fudulia sa, acesta crede că nu contează mijloacele cu care câştigi o luptă, atât timp cât aduci victoria la tine în bătătură.
Rămâne de văzut dacă fudulia primarului va fi plătită din bugetul local, ţinând cont că edilul nu a primit binecuvântarea Consiliului Local pentru a deconta astfel de cheltuieli.