,,Astăzi putem în sfârșit să aducem echilibru și normalitate în Justiția românească, prin îndepărtarea politicului de luarea deciziilor în numirea conducerii Parchetelor!" a declarat deputatul PSD Mircea Drăghici, după ce, marți, au trecut de plenul Camerei Deputaților modificările la cele trei legi din pachetul "legilor justiţiei". Mai exact, este vorba despre legea 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
,,În 2011 vorbeam, de la tribuna Parlamentului, despre nevoia reformării reale a Justiției și a instituțiilor sale, susținând creșterea rolului CSM în promovarea în carieră și argumentând necesitatea unor legi privitoare la răspunderea magistraților și la organizarea judiciară. A fost nevoie de 7 ani pentru ca societatea noastră să fie pregătită să facă acest pas firesc!" a mai declarat deputatul PSD.
Afirmațiile sale l-au iritat pe purtătorul de cuvânt al PNL, Gelu Tofan, care consideră că opiniile lui Drăghici sunt jignitoare.
,,Sa intelegem ca pana acum justitia romaneasca a fost dezechilibrata si anormala? Dlor magistrati, ce parere aveti despre aceasta jignitoare afirmatie a dlui deputat? Pai atunci intelegem ca toate sentintele date au fost dezechilibrate si anormale? Anulati-le, atunci!" a reacționat Gelu Tofan.