Filarmonica Piteşti organizează joi, 29 martie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, un nou concert simfonic susţinut de orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, dirijată de Leonard Boga, avându-l ca solist pe Vlad Dimulescu (pian). În program: Robert Schumann – Concertul pentru pian şi orchestră în la minor, op. 54 şi César Franck – Simfonia în re minor.
Licenţiat al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, la clasa profesorului Horia Andreescu, Leonard Boga a urmat şi masterclassuri cu alţi dirijori importanţi din Europa. Doctor în muzică, a susţinut concerte cu filarmonicile din Bucureşti, Iaşi, Satu Mare, Timişoara, Oradea, Braşov, Botoşani, cu Teatrul de Operă şi Balet „Oleg Danovski”din Constanţa, Opera Naţională Iaşi, Orchestra de Cameră Radio din Bucureşti. Colaborează cu solişi de renume, precum Liviu Prunaru, Alexandru Tomescu, Viniciu Moroianu, Raluca Ştirbăţ. A mai dirijat, în 2015 şi în 2017, orchestra Filarmonicii Piteşti.
Solistul concertului, cu rădăcini la Vlădeşti, Argeş, Vlad Dimulescu, s-a născut la Braşov, unde a început studiul pianului la Liceul de Muzică. A continuat studiile la Conservatorul de Muzică „C. Porumbescu” Bucureşti, la clasa prof. univ. dr. Constantin Ionescu-Vovu. În prezent este şeful catedrei de pian principal la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. A susţinut numeroase concerte în majoritatea centrelor muzicale ale ţării, colaborând cu dirijori de renume din ţară: Iosif Conta, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Emil Simon, Emanuel Elenescu, Ilarion Ionescu-Galaţi, Ludovic Bacs, Petre Sbârcea, Ovidiu Bălan, Richard Oschanitzky şi din străinătate: Eduard Serov, Peter Fanger, Jing Wang, Daisuke Soga, Bruno Martinotti, Gudmundur Emilsson, Tateo Nakajima, Juan Jose Olives, Enyo Ferraris, Massimiliano Caldo, Roberto Salvalaio. Este laureat al multor concursuri naţionale şi internaţionale: „George Enescu”, Vina del Mar (Chile), „Gh.Dima”, Premiul A.T.M. şi altele. A concertat în: Polonia, Italia, Germania, Spania, Portugalia, Grecia, Bulgaria. A mai fost prezent la Filarmonica Piteşti în 2011 şi în 2016.