Săptămâna trecută, Senatul României a aprobat o inițiativă legislativă a Alianței Liberalilor și Democraților Europeni – ALDE, ce reprezintă un prim pas către reformarea sistemului de ajutoare sociale. Potrivit acesteia, cei care acum primesc ajutoare sociale vor pierde acest beneficiu dacă refuză nejustificat ofertele de locuri de muncă sau refuză să participe la cursurile de formare profesională.
Iniţiatorii proiectului spun că, în acest moment, legea actuală nu face decât să-i stimuleze pe cei care primesc ajutor social să nu lucreze. Noua reglementare prevede pierderea ajutorului în cazul în care asistatul refuză de 3 ori un serviciu sau să facă muncă în folosul comunităţii. În unele cazuri, aceştia fac rost de adeverinţe medicale care-i scutesc de efort.
Referitor la această temă, Simona Brătulescu – preşedinte ALDE Argeş şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, se poziţionează în favoarea aplicării acestei soluţii cât mai rapid şi în mod ferm:
„Iniţiativa a aparţinut colegului nostru Alexandru Băişanu, deputat ALDE, dar a fost susţinută de toţi parlamentarii partidului, în frunte cu preşedintele Călin Popescu Tăriceanu. Mi se pare o măsură necesară, adaptată la ceea ce se întâmplă în viața de zi cu zi, la realitatea românească. Nu aş vrea să fie interpretată ca o răutate la adresa unor oameni năpăstuiţi, loviţi de soartă, într-un moment greu al vieţii lor, ci tocmai ca un ajutor pentru aceştia. Banii nu sunt niciodată suficienţi pentru astfel de cazuri. Dacă îi risipim şi mare parte din ei ajung la cine nu merită, la cei leneşi şi nepăsători, rămân mai puţini tocmai pentru cei cărora trebuie să le întindem o mână de ajutor atunci când au mai mare nevoie! Sper ca această propunere să se bucure de același suport și la Camera Deputaților“.
Legea a trecut de Senat şi va ajunge la Camera Deputaţilor, care este for decizional.