Turneul final al Campionatului Feminin de Speranțe va avea loc la Iași, în perioada 9-13 mai. Printre echipele calificate se numără și Dacia Mioveni 2012.
Iată componența celor două serii:
Seria I
Penicilina Iași, Dinamo, Dacia Mioveni, CSS 2 Baia Mare
Seria a II-a
Bravol Brașov, CSM București, CSS Sibiu, Juvenil Brașov
Turneul final de la Iaşi se va desfăşura pe parcursul a cinci zile, între 9-13 mai. Conform regulamentului, cele opt competitoare au fost împărţite în două serii, funcţie de poziţia ocupată în turneele fazei semifinale.
Voleibalistele din Mioveni vor întâlni pe Dinamo Bucureşti, Penicilina Iași şi CSS II Baia Mare, în timp ce celelalte patru formaţii vor juca în seria a doua. Echipele vor susţine un meci pe zi şi vor juca fiecare cu fiecare în grupă, conform tabelei Berger, cu numere de ordine ale echipelor stabilite prin tragere la sorţi. Primele două echipe din fiecare grupă vor juca semifinale în cruce, iar învingătoarele vor stabili campioana.
Reamintim că, în turneul semifinal, C S Dacia Mioveni 2012, pregătită de Valeriu Fianu, s-a clasat pe primul loc cu cinci victorii din tot atâtea posibile, calificându-se din poziția de lider al grupei.