Cultivându-mi mulți ani, cu îndărătnicie, ignoranța, ca și cum căutarea ar putea anula orice drept la fericire aici, pe Pământ, ca și cum ar atenta la instinctul de autoconservare însuși, am auzit târziu, nepermis de târziu, de Adrian Berinde. Cantautor, pictor, poet, om de spirit…
Aflat într-un moment de impas al vieții sale, motiv pentru care se derulează numeroase campanii de strângere de fonduri, am tot auzit sintagma… ,,Adrian Berinde are nevoie de noi". Ce ciudat… Ascultându-l, privindu-l, urmărindu-l, mi s-a părut că lucrurile stau taman invers: că noi suntem cei care avem nevoie de el.
Sunt oameni de care ar trebui să ținem cu dinții. Oameni care ar trebui declarați monumente ale naturii. Oameni de la care să ne luăm lumină sau abis, cădere sau înălțare, inspirație, liniște, căutare, vise, echilibru, mersul pe sârmă, revolta… Oameni cu care să ne sincronizăm lacrimile, zâmbetele, căutările…
Nu sunt genul care pică în adorație. Nu-mi fac idoli și nu mă închin la chipuri cioplite pe afișe strălucitoare, dar când mai întâlnesc OAMENI, mă cuprinde așa, o bucurie vecină cu fericirea. De parcă nu totul este pierdut. De parcă rezervația asta care poartă în ea sâmburele neabrutizat al umanității, nu ar fi atât de mică. Precum este.
Și pentru că m-am îndrăgostit iremediabil de omul ăsta care ESTE, am selectat, dintr-un interviu acordat Sorinei Goia, în cadrul emisiunii Music Show de la Radio România Cultural, câteva considerații ale lui Adrian Berinde despre menirea artistului.
Întrebat fiind dacă este un artist, acesta a răspuns că… NU, și a argumentat așa…
,,Hai să definim artistul, prima dată, ca să înțelegem care este drumul. În acceptul meu, un artist are menirea, prin însăși definiția lui, de a îmbogăți lumea din jur, de a o face mai frumoasă, adică de a pune umărul în evoluția mediului în care stă. Întrebarea care vine imediat după această definiție este… se întâmplă treaba asta? Sau se întâmplă nevăzut, se întâmplă în cercuri foarte mici? Ți se pare că a evoluat foarte mult lumea din jurul tău? Ți se pare că artiștii români și-au pus sufletul pe tavă, și-au scurs sângele lor de artist pentru bunăstarea acestui popor, și mă refer la bunăstarea sufletească?… Pentru că bunăstarea sufletească merge împreună cu creșterea noastră, cu mâncarea, cu școala… Eu cred că nu."
,,Iată de ce mă feresc de această apelațiune chiar dacă, în esență, omenirea, planeta, are mare nevoie de artiști. Are mare nevoie de faruri care să lumineze ce-i în jur, care să arate că există și o altă formă de viață, mai evoluată, mai spre sursă, mai aproape de ceea ce suntem. Or, un artist are această menire. Acea jumătate de metru de scenă care îl ridică deasupra celorlalți face diferența; un artist devine un preot pe care lumea îl ascultă sau îl vede, depinde de zona în care se exprimă, și este foarte important cât își asumă el din ceea ce este."
,,Așadar, eu nu mă numesc artist. Nu e menirea mea să fac asta. Nu e chemarea mea să fac asta. Un artist nu se naște și scrie pe caietul lui ce meserie are. Artist… e o prostie. Ceilalți te reevaluează permanent și pot să îți aducă, într-o zi, apelațiunea și să spună… da, de la omul ăsta am învățat ceva, deci este un artist. Adică este mâna unei surse de la care eu am avut, o secundă, ceva de învățat, ca să evoluez."
,,Noi trăim într-un mediu în care ceilalți ocupă cel mai important loc, pentru că ei sunt oglinda noastră permanentă. Și când dormim, și când suntem treji, celălalt este în permanență răspunsul dat nevoilor noastre. Pot fi creați și zei falși într-un artist. Știu indivizi care se erijează drept artiști, dar care nu înseamnă absolut nimic, nu spun absolut nimic, și sunt oameni care îl urmează pentru că l-au creat. Un artist devine creația altcuiva. El nu poate să se definească. Nu are dreptul, în primul rând, pentru că ar fi arogant, iar aroganța nu face parte din discursul unui artist."
,,Eu am văzut lifturile mele. Eu am coborât. Distanța dintre ele este foarte fragilă. Se aude prin pereți. Atunci când am găsit pensulele, am auzit muzica. Când am pus mâna pe o bucată de lut să fac o față de om, am auzit poezia, când m-am apucat să scriu, le-am auzit pe toate, prin pereți. Sunt foarte aproape."
,,Un artist care se exprimă doar pe sine nu are ce căuta în apelațiunea aceasta. Dar un om care coboară în lifturile lui, în etajele în care toate sunt aliniate și are acces la orice fel de informație, chiar are șansa ca, scoțând de acolo niște lucruri, niște energii pe care el le are și pe care ceilalți nu le-au văzut, are, așadar, șansa ca exact ceilalți să-l definească drept artist."
