Liviu Dragnea, șeful PSD a primit 3 ani și 6 luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu – este decizia pronunțată, în urmă cu câteva momente, de către magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Suspendarea executării pedepsei primite în Dosarul ”Referendumul” a fost anulată. Cele două pedepse au fost contopite, rezultând o pedeapsă totală de 3 ani și jumătate de închisoare cu executare.
Liviu Dragnea a fost achitat pentru fals intelectual.
Procurorii îl acuză pe Dragnea că pe vremea când era preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman a aranjat să fie angajate la Protecţia Socială două membre PSD, care nu au trecut niciodată pe la acel serviciu. Liviu Dragnea s-a declarat mereu nevinovat, dar anchetatorii au cerut magistraţilor să îl pedepsească dur, cu şapte ani şi jumătate de închisoare. Paguba adusă statului este puţin peste 100.000 de lei.
Alte condamnări:
►Floarea Alesu, fost director la Direcția de Protecție Socială Teleorman- 3 ani și șapte luni cu executare
►Rodica Miloș, fost director executiv adjunct în cadrul Protecției Sociale Teleorman- 3 ani cu suspendare
►Olguța Șefu, fost director executiv adjunct în cadrul DGASPC Teleorman– 3 ani cu suspendare
►Marineci Ionel – dost șef serviciu în cadrul DGASPC Teleorman – 3 ani cu suspendare
►Valentina Marica, fost șef serviciu în cadrul DGASPC Teleorman – 3 ani cu suspendare
►Prodana Bombonica, fosta soție a lui Liviu Dragnea – procesul penal s-a încheiat în privința sa pentru achitarea prejudiciului, amendă 1000 de lei
►Bălăban Claudiu – 3 ani de închisoare cu suspendare
►Gheorghe Nicușor, șef serviciu – un an cu suspendare
►Anisa Stoica, fosta secretară a PSD – un an cu suspendare
►Adriana Botorogeanu, fostă secretară PSD Teleorman, doi anu cu suspendare
Decizia este una în primă instanță și poate fi contestată la completul de cinci judecători!
Pe de altă parte, în urma unor modificări legislative, Dragnea ar putea să-și aranjeze un eventual câștig de cauză! De aici și graba pentru modificările introduse peste noapte!