A XV-a ediție a Trofeului Trăsnetul Carpaților, desfășurată la Cabana Cumpăna, în zona lacului Vidraru din Munții Făgăraș, a fost câștigată de Clubul Sportiv “Spider Mountains Team” echipele acestuia acumulând cel mai bun punctaj în cadrul competiției. Locul 1 în clasamentul general pe echipe a fost ocupat de echipa “Basarabia” de la Clubul Sportiv Zimbrul Carpatin, formată din Codrea Ionuț și Modroiu Casiana.
Evenimentul a avut loc în perioada 27 și 29 iulie și a reunit în total 350 de amatori și pasionați de drumeții, printre care 120 de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani.
“Dacă în 2017, 200 de persoane s-au înscris în competiție, în 2018 numărul acestora s-a ridicat la 350, cu o bună reprezentare la nivelul copiilor. Împreună cu participanții, am trăit emoțiile competiției în cadrul probelor teoretice și aplicate, care au avut ca scop construirea unei experiențe montane complete, atât pentru începători, cât și pentru pasionații de drumeții”, a declarat Marius Stroe, presedinte al Asociației Trăsnetul Carpaților din Pitești.
“Evenimentul montan se desfășoară timp de 3 zile și oferă o experiență de turism montan și concerte de muzică adunând participanți din întreaga țară. Este un prim pas pentru începatori sau familii cu copii în deprinderea în siguranță a experienței montane” a completat Marius Stroe.
Evenimentul a fost format din 3 etape, respectiv concursul de turism montan “Memorialul Alin Buicea” destinat exclusiv adulților, competiția “Cupa Micilor Temerari” pentru copii și festivalul "Folk&Rock la înălțime".
În cadrul concursului de turism montan, participanții, împărțiți în echipe de câte 2 si 3 sportivi, au parcurs o serie de probe, printre care una de regularitate, care a presupus parcurgerea unui traseu montan pe baza unei hărți în timp limitat, două probe teoretice și o probă de orientare viteză, cu desfășurare într-un poligon, în pădure.
Etapa a doua a competiției, Cupa Micilor Temerari, s-a adresat copiilor cu vârste între 3 și 14 ani și a inclus probe și ateliere distractive și creative, pentru dezvoltarea abilităților de îndemânare. Astfel, copiii au participat la un traseu montan cu dificultate redusă de parcurgere, tiroliana şi au luat parte la probe de tir cu arcul și pușca.
Trofeul “Trăsnetul Carpaților” s-a încheiat cu spectacolul “Folk & Rock la înălțime”, în cadrul căruia, începând cu ora 19:30 au urcat pe scenă la secțiunea folk Ducu Bertzi și la secțiunea rock trupele Poseidon și Timpuri Noi.
Imagini din cadrul evenimentului se găsesc la adresa https://bit.ly/2MnhR0S, dar și la https://bit.ly/2Kuhm3r.
Ediția din acest an a Trofeului “Trăsnetul Carpaților” a fost realizată cu sprijinul sponsorilor Chevrolet CC, eMAG si Spider Holding, parteneri fiind DJTS Argeș si AJSPT Argeș. Evenimentul este recurent, astfel că atât pasionații, cât și începătorii de drumeții montane sunt așteptați la următoarea ediție a Trofeului “Trăsnetul Carpaților” în vara lui 2019.
Despre Asociația Trăsnetul Carpaților
Din 2003, Trăsnetul Carpaților promovează turismul sportiv și principiile eco-turistice prin organizarea evenimentelor montane, dedicate copiilor, începătorilor, dar și celor cu experienţă. Asociația derulează în mod constant activități de marcare a traseelor turistice și de igienizare în zona munților Fagaras, Iezer-Păpușa și Piatra Craiului.
Toate acțiunile organizate de Asociația Trăsnetul Carpaților sunt cu participare liberă și sunt susținute material cu ajutorul voluntarilor și sponsorilor.
Asociația Sportivă Trăsnetul Carpaților a fost pornită la Pitesti de un grup de prieteni pasionați de trasee montane și călătorii. Detalii despre acțiunile și evenimentele asociației găsiți la adresa: https://www.facebook.com/TrasnetulCarpatilor/