1,4K
Peste 200 de angajați de la DRÄXLMAIER Pitești au participat la acțiunea de ecologizare „Let’s Do It, Romania”.
Echipați cu saci și mănuși, ei au curățat zonele de pădure din cartierul Găvana, în zona arterelor Zamfirești și Grigorești. Peste 4 tone de deșeuri au fost strânse de voluntarii companiei – de la materiale plastice la polistiren, cutii de carton, ambalaje și resturi menajere, abandonate în iarbă, printre copaci.
Pitești, 15 septembrie 2018. Angajații companiei s-au concentrat în special pe zonele de picnic. Au început activitatea de dimineață, unii dintre ei chiar după terminarea schimbului trei, s-au împărțit în echipe și au curățat suprafețe întregi de pădure. Arealul ales a fost cel al cartierului Găvana și împrejurimi.
”Personal mi-a făcut plăcere să contribui la o acțiune pentru comunitate. Nici nu mi s-a părut că am muncit, a fost un fel de relaxare împreună cu colegii. Voi participa cu mare drag și pe viitor”, a spus Cornelia, unul dintre voluntari.
Au fost colegi care au venit și cu cei mici, dorind să-i învețe pe aceștia ce înseamnă responsabilitatea socială. ”Fiica mea Iulia a mai participat la astfel de acțiuni la școală, știa ce trebuie să facă, a fost foarte entuziasmată să participe. Sperăm ca generația lor să înțeleagă cât de important este să direcționăm deșeurile către tomberoane înainte ca acestea să constituie o sursă de poluare”, ne-a explicat Adela.
Cei peste 200 de angajați au reușit să colecteze peste 4 tone de deșeuri, care au fost apoi încărcate de utilaje. Aceasta a fost doar una dintre acțiunile de voluntariat ale companiei.
”DRÄXLMAIER Pitești este un partener al comunității argeșene și demonstrăm acest lucru prin toate proiectele de sponsorizare și voluntariat pe care le desfășurăm în fiecare an. Avem colegi săritori și dornici să se implice- cu ajutorul lor reușim să facem multe lucruri frumoase”, a afirmat Teodora Trandafir, Corporate Communication Manager DRÄXLMAIER România.
Anul acesta, voluntarii DRÄXLMAIER Pitești au mai contribuit la reabilitarea unui loc de joacă pentru copii în cartierul Găvana.