Mioveniul este în aceste zile gazda Finalei Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare Prim Ajutor. Centrul Civic s-a colorat în albastrul ținutelor oficiale ale echipajelor ISU.
Evenimentul este unul de tradiție pentru salvatorii de profesie, ajungând la VII-a ediție. Anul trecut la Târgu Mureș a fost chiar o competeiție mondială.
Debutul evenimentului s-a făcut astăzi într-o conferință de presă organizată în sala de Consiliu a Primăriei Mioveni.
Primarul Ion Georgescu le-a urat bun venit oaspeților în ”capitala producției de automobile” din România și a asigurat de preocuparea administrației locale pentru defășurarea în cele mai bune condiții a competiției, în care să câștige cei mai buni. Este prima dată când această competiție are loc în județul Argeș.
La conferința de presă au participat prefectul Emilian Dragnea, vicepreședinta CJ, Simona Brătulescu, Inspector Sef ISU Argeş, Olar Bogdan, Colonel Radu Cristian, Cristian Nevzoreanu, director Adjunct Afaceri Publice Groupe Renault Romania, Kevin Lemon seful echipei de evaluare World Rescue Organization
Această întrecere a născut concurență între echipajele participante, dar de fiecare dată s-au demonstrat cunoștințele practice în spiritul fairplay-ului.
Competiția crește de la an la an, iar fundamentul pe care se clădește este nevoia reală de a interveni eficient pentru salvarea victimelor accidentelor. Provocarile sunt continue, tehnologia în domeniul autovehiculelor evoluează permanent, iar acestă competiție dă posibilitatea salvatorilor de a experimenta intervențiile pe automobile din noua generație, cu caracteristici care impun proceduri diferite față de vechile modele. Faptul că mașinile electrice încep să apară tot mai des în circulație este un exemplu în acest sens.
Un sprijin consistent a venit de la Dacia Renault, care oferă de patru ani materialul esențial pentru simulările competiției, automobile din noua generație. La competiția din Mioveni sunt puse la dispoziție 30 de autoturisme, ce vor fi folosite pompierii militari pentru a-și demonstra măiestria în descarcerarea victimelor și salvarea vieților.
Participă 13 echipaje ISU dintre cele care s-au clasat cel mai bine la nivel regional, astfel: Alba, Argeș, Bihor, București-Ilfov, Brașov, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Iași, Mureș, Neamț, Vâlcea. Mai sunt prezente și un echipaj din Republica Moldovan, unul al Facultății de Pompieri și un echipaj din Republica Moldova Școala de Pompieri și Protecție Civilă Pavel Zăgănescu – Boldești, voluntari ISU București-Ilfov.
După încheierea conferinței de presă a fost vizitată unitatea detașamentului local de pompieri din Mioveni.
La deschiderea oficială de la ora 16,00 de pe platoul Centrului Civic din Mioveni s-a alăturat a participat și Inspectorul General al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, generalul de brigadă Dan Paul Iamandi.
După scurte luări de cuvânt, evenimentul s-a încheiat cu defilarea echipajelor participante și prezentarea autospecialelor din dotare.
Joi, de la ora 09,00 până la ora 17,00 se vor desfășura probe, iar vineri finala. Premierea câștigătorilor este programată de la ora 14,00.