Așa cum v-am informat, în perioada 24 – 29 septembrie, la Mioveni, se desfășoară “SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A SPORTULUI”, un program finanţat cu sprijinul Comisiei Europene, cofinanţat de Programul Erasmus+ al Uniunii Europene, Ministerul Tineretului şi Sportului şi coordonată de Federaţia Română Sportul pentru Toţi.
Fotbal, baschet, tenis de masă, minivolei, handbal, oină, dar şi alte activităţi sportive, în aer liber ori în sălile de sport, au îndemnat tinerii să practice sportului de masă.
La Mioveni, activitãtile organizate în aceastã perioadã sunt coordonate de Asociatia Judeteanã „Sportul pentru Toti – Argeş”, în parteneriat cu Primăria, Centrul Cultural Mioveni, C.S Dacia Mioveni 2012, C.S Mioveni, Clubul Copiilor, Asociația Clubul Sportiv LTCM Mioveni, precum şi cu unitățile şcolare din Mioveni.
Săptămâna Europeană a Sportului vizează promovarea participării la activităţi sportive şi fizice, dar şi sensibilizarea cu privire la numeroasele beneficii ale mişcării.