Trivale Folk Fest, festivalul de muzică folk organizat la Pitești, este încă departe de a fi unul de referință pe harta festivalurilor de gen din țară. În primă instanță, totul pleacă de la bani. Orice festival care se respectă se desfășoară măcar pe durata a două zile, îți oferă posibilitatea de a interpreta două melodii (nu doar una, pentru că nu ai când să audiezi 30 de persoane într-o singură seară!), oferă condiții de cazare și masă candidaților care au făcut efortul de a veni din alte județe și generează în jurul său și alte evenimente (de la cele editoriale, la sesiuni de comunicare cu personalități consacrate ale genului). Toate acestea înseamnă bani și sunt convinsă că dacă administrația locală ar fi fost deschisă față de acest fenomen care, pare-se, a început să revină în atenția publicului, lucrurile s-ar fi petrecut la un alt nivel și la Pitești (le-am sugera să ia exemplu de la ceea ce se întâmplăde mulți ani la Ploiești, Mediaș sau Alba!).
Dar cum lucrurile nu stau așa, organizatorii – Centrul Cultural Pitești, prin profesorul Tiberiu Hărăguș – s-au chinuit să facă bici din… ce-au avut. S-au chinuit să invite în juriu și recital două nume de referință ale genului (Emeric Imre și Florin Chilian), să acorde de data aceasta și niște premii în bani (premii tăiate de onor Primăria Pitești la alte ediții) și să ofere concurenților condiții tehnice decente, asigurate de către cei de la Filarmonica Pitești.
E drept, festivalul este unul tânăr, aflat la a IV-a ediție, însă, privind la concurenții care vin din urmă, are nevoie urgentă de un update. Și de sprijin financiar decent din partea municipalității a cărei grijă, deocamdată, a fost să cenzureze însăși esența acestui gen muzical (Centenarul care dilește funcționarul! Obișnuiți cu osanalele, politicienii au cenzurat până și folk-ul!).
Spun asta privind la multitudinea de copii care s-au înscris în concurs, la generația care vine din urmă. În Pitești încă mai avem puști interesați și de alte lucruri în afară de a sta cu orele în fața unui monitor, încă mai avem copii care studiază un instrument și care ascultă și cântă și alt gen de muzică decât mizeria difuzată la tv și radio. Și încă mai avem profesori talentați și pasionați cărora le pasă!
Am rămas absolut fermecată de timbrul și personalitatea Alexiei Păunescu, de numai 12 ani, câștigătoare a premiului I la secțiunea sub 18 ani.
M-a impresionat și Vlad Bilous, câștigătorul premiului al II-lea care, la 12 ani, la preselecții, cânta… ,,The Sound of Silence", melodie apărută prin '64. Și vorbim de un copil care a crescut cu generația Inna, Lora, Raluka, Ruby, Corina, Connect-R sau Dorian Popa.
Absolut înduioșători și puștii care au cântat, la indigo, melodia… Râpa, cântec de munte al generației mele și a părinților mei, care face, iată, ravagii și în generația actuală. Melodia, biata, absolut patetică, dar atemporală, pare-se, din moment ce rezonează peste generații.
E drept că am văzut și exemple care nu mi-au plăcut, cum ar fi voci foarte bune care au cântat folk cu timbru și inflexiuni a la Andra Măruță. E un trend să cânți cu cât mai multe… ,,floricele", crezând că asta ar putea da măsura vocii și melodiei interpretate, însă aici o mare vină o au și profesorii îndrumători, care în loc să-i ajute să-și găsească propria voce și personalitate, preferă să creeze mici replici ale marilor… vedete.
Îl vedeți pe puștiul de mai jos? La doar 12 ani rupea chitara în două și dădea multora lecții de teorie muzicală!
Dincolo de generația sub 18 ani, am redescoperit cu aceeași plăcere vocea, interpretarea, firescul și versurile foarte bune ale câștigătorului premiului I, Florin Sprinceană, din Pucioasa (Dâmbovița).
Marea surpriză a constituit-o, însă, câștigătorii celui de-al doilea loc, piteștenii Dărmănescu Octavian și Chiva Constantin, membri ai Trupei de folk-hop All The Jezebels. Apariția a fost una… exotică, la fel și melodia cântată. Nu aș putea spune dacă a fost folk sau nu, cert este că a fost… altceva. Ceva… experimental și provocator prin prisma faptului că nu ai putea s-o înregimentezi foarte exact undeva anume. Cert este că oricând prefer ceva… altceva, dacât o… certitudine plată și… plictisitoare. Că au fost și dintr-ăstea…
O apariție caldă a fost cea a Grupului folk ,,Om Bun" – tată și fiică – din Brașov. Doi oameni chiar buni, și nu doar prin prisma interpretării, ci și a calității umane. A fost o bucurie să-i cunosc.
Același lucru l-aș purtea spune și despre Marius Barbu din București; timbru mișto, atitudine relaxată, versuri foarte bune.
Ceea ce de foarte multe ori nu înțeleg funcționărașii ăștia care decid unde trebuie dirijat banul public (de parcă ar fi de la mă-sa de acasă!) este că investiția în festivaluri de acest gen reprezintă o investiție în viitor, într-o generație care trebuie încurajată să acceseze și muzică de calitate, și versuri de calitate și, mai ales, trebuie învățată să aibă atitudine în fața sistemului. Știm că… ,,țara te vrea prost", dar dacă tot ne vrea așa, și dacă nu e și ea la fel de… proastă, atunci trebuie să lase loc și acelor supape. O făceau inclusiv comuniștii, ca să nu producă implozie în rândul societății. Și acum trăim tot un fel de comunism, căci ăia cu mentalitatea retrogradă sunt cei care acum ne conduc, cei care dau directive să nu se mai cânte muzică dintr-aia subversivă, cu mesaj politic și social, că-i deranjează pe potentați la digestie.
Vedea-vom, însă, la anul, la a V-a ediție a Trivale Folk Fest, cât și ce au priceput și din această experiență!
