PSD Pitești fierbe. Deocamdată, în suc propriu. De la conducere la simpli membri, toți doresc ca Liviu Dragnea să-și calce pe inimă și să se răzgândească în privința dorinței sale de a nu părăsi ca un prost funcția pe care o ocupă. Oamenii ar fi de acord să plece și ca un… deștept, numai să plece, întrucât scandalurile generate de acesta și echipa de la Videle a stârnit nemulțumiri nu doar în sânul populației neînregimentate politic, ci și în activul de partid.
Președintele PSD Pitești, Cristian Gentea susține că filiala argeșeană a partidului a ajuns un fel de bătaie de joc a lui Dragnea, că diplomația șefului de partid, senatorul Șerban Valeca, cel care nu dorește să aibă o abordare frontală a problemei, nu dă niciun rezultat, și că masa critică a partidului, aia care iese și pune ștampila, e absolut demoralizată, ba chiar furioasă. Gentea susține că a constatat această stare de fapt cu prilejul întâlnirii cu organizațiile de cartier ale filialei piteștene, organizații pe care încearcă să le pună la punct în vederea alegerilor de la anul. Numai că… pune la punct dacă ai pe cine, căci frustrările mari acumulate i-a determinat pe mulți dintre pesediști să nu se prezinte nici măcar la Referendum.
,,Lumea este foarte dezamăgită, inclusiv pentru episodul cu Referendumul. Mulți dintre membrii noștri nici nu au vrut să se ducă, și nu pentru că nu ar fi înțeles întrebarea. Dacă ar fi fost după mine, aș fi pus acest referendum o dată cu alegerile europarlamentare, să mai scutim și niște bani, dar dacă așa s-a decis la centru… Ce să mai, lumea e dezamăgită pentru că ai noștri sunt dezastru. Dacă proprii membri de partid sunt revoltați, înseamnă că avem o mare problemă. Va veni și domnul Valeca la întâlnirile cu organizațiile de cartier. Eu mă bucur, că poate aude cu urechile dumnealui adevărata stare de fapt. Nu poți avea o imagine clară doar participând la niște conferințe de presă sau participând la un Biroul Permanent, dacă dă Domnul și are loc… Nu ai cum să știi ce se întâmplă lângă tine când trăiești într-o lume paralelă, nu doar într-un stat paralel. Marea problemă este că nu știu cum o să-i recâștigăm pe ai noștri dacă lucrurile vor merge la fel. (…)
Nu vreau să-i iau locul domnului Valeca, vreau să se înțeleagă asta, ci doar să spun că, dacă aș fi fost în locul dumnealui, aș fi luat toți parlamentarii de Argeș, m-aș fi dus la Dragnea și i-aș fi spus că așa nu se mai poate. Alții au făcut asta și s-au impus. Noi… nu. Noi, când vine câte unul de la București, ne facem preș și îi rugăm și pe primari să nu pună întrebări incomode." a declarat Cristian Gentea, preșdinte al PSD Pitești.
Potrivit acestuia, nici premierul Viorica Vasilica Dăncilă nu e mai receptivă. Singura diferență este că doamna cu pricina mimează bunăvoința, promite tot sprijinul, după care, atunci când este vorba de alocarea de fonduri, Piteștiul se alege tot cu praful de pe tobă.
Și viceprimarul Piteștiului, Sorin Apostoliceanu, a confirmat tensiunea care există în rândul majorității membrilor de partid. Potrivit acestuia, conducerea centrală a partidului are o mare problemă inclusiv la capitolul ,,comunicare".
,,E o bulibășeală ceea ce se întâmplă, exact cum s-a întâmplat recent cu examenul de Bacalaureat. O seară întreagă s-a bucurat fie-mea de modificările anunțate, că apoi s-a schimbat schimbarea. Mă întreb dacă oamenii ăștia nu analizează și ei lucrurile înainte să le facă publice. Pe de altă parte, sunt foarte multe măsuri bune luate, în special în zona economică, numai că nimeni nu știe să le explice. Este și cazul impozitării afacerilor din jurul organizărilor de evenimente: nimeni nu vrea să le fie luat darul mirilor, așa cum s-a făcut bășcălie! Toți îi înjurăm pe maneliști că iau bani fără număr, fără număr, la nunți, și nu plătesc impozit, iar acum că vrem să fiscalizăm această activitate, așa cum e normal, comentăm pe margine. Practic, ai noștri nu au fost în stare să explice despre ce este vorba. Așa se întâmplă când cei de la Centru nu știu să comunice. Ei nu comunică nici nu noi, doar ne trimit pe email punctajele." a declarat viceprimarul Piteștiului.