Ȋn perioada 21-22 noiembrie, la Ștefănești, va avea loc prima ediţie a Festivalului Concurs de Muzică Lăutărească și Instrumentiști ,,Ionică Dinu".
,,Consiliul Local și Primăria orașului Ștefănești, județul Argeș, prin Centrul Cultural Ștefănești, organizează în perioada 21-22 noiembrie 2018, începând cu orele 18.00, prima ediție a Festivalului Concurs de Muzică Lăutărească și Instrumentiști ,,Ionică Dinu".
Concurenții vor fi acompaniați de taraful profesionist al Școlii Populare de Artă Pitești, condus de dr. prof. Cătălin Iancu. Manifestarea se dorește a fi un omagiu adus breslei lăutarilor de Argeș care după anul 1848 s-a stabilit la București, încântând lumea cu talentul lor.
De altfel Ionică Dinu, originar din Ștefănești, a fost un muzicant foarte cunoscut al vremurilor sale, care a cântat inclusiv în Franța și Rusia. Iubitorii de muzică lăutărească veche, dar și de muzică instrumentală, vor avea parte de două seri de excepție, în care concurenții se vor întrece pe ei înșiși. Iar ca prima ediție a Festivalului să fie una de neuitat, Constantin Lătărețu, cel mai bun solist al momentului, va susține un recital special pentru ştefãneşteni și va fi președintele juriului!
Iubitorii de muzică lăutărească pot achiziționa biletele la Festival începând de astăzi. Prețul unui bilet este 10 lei. Date de contact: Centrul Cultural Ștefănești, strada Calea București nr. 1, tel/fax 0248266752(tasta 7).”, se aratã într-un comunicat de presã.