Lipsa de lichiditate din piața monetară, unele bănci comerciale înfruntându-se cu probleme în aceste zile în care se achită taxele și impozitele la bugetul de stat, a impus o intervenție din partea BNR.
Banca centrală a realizat o nouă operațiune de tip repo, a treia din această lună, prin intermediul căreia a împrumutat instituțiile financiare cu 10,2 miliarde lei, la o dobândă de 2,50%, egală cu cea de politică monetară.
În aceste condiții, indicii ROBOR au revenit pe scădere. Cel la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 3,24 la 3,20%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, de la 3,46 la 3,42%.
Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a coborât la 3,53 la 3,51% iar cel la 12 luni a de la 3,59 la 3,58%.
Leul a profitat de scaderea aversiunii față de risc, care a permis monedelor din regiune să se aprecieze sau stabilizeze față de euro, excepție făcând forintul maghiar.
Cursul euro a urcat insesizabil de la 4,6584 la 4,6585 lei. Tranzacțiile s-au realizat într-un culoar îngust, 4,657 – 4,659 lei, cotațiile de la ora 14:00 plasându-se în jurul valorii de 4,659 lei.
Media dolarului a scăzut de la 4,1021 la 4,1001 lei, în timp ce cotațiile din piață fluctuau între 4,093 și 4,11 lei.
Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,13 și 1,134 franci/euro, iar cursul ei a coborât de la 4,1170 la 4,1118 lei.
În regiune, moneda poloneză se aprecia comparativ cu euro la 4,288 – 4,293 zloți, insă cea maghiară s-a depreciat la 322 – 323 forinți.
Perechea euro/dolar fluctua între 1,1326 și 1,1380 dolari, investitorii fiind prudenți înainte de votul asupra Brexitului din Parlamentul britanic.
Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg se plasa la jumătatea zilei în jurul valorii de 3.880 dolari, după ce duminică seară a coborât până la 3.675, cel mai scăzut nivel începând cu septembrie 2017.
Reamintim că unele analize indică scăderea bitcoin, până în ianuarie viitor, la un minim de 2.500 dolari, în condițiile în care se așteaptă o înăsprire a reglementărilor financiare.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00