Sâmbătă, 8 decembrie, s-a disputat a VIII-a ediție a Cupei Orasului Mioveni la Darts, etapă a Campionatului Naţional de Darts.
Concursul s-a desfășurat la Pensiunea Raxand. Au concurat 70 jucatori la concursul masculin si 18 la concursul feminin, fiind reprezentate cluburi din Bucureşti, Mioveni, Iaşi, Oradea, Piatra Neamţ, Târgu Mureş, Braşov, Galaţi şi Cluj.
Începând cu ora 11,00, până la ora 21,00, mii de săgeți au fost lansate spre dartboard-uri, țintind punctele ideale.
În final, s-au detașat în câștigători următorii jucători.
La concursul masculin:
- Lazlo Kadar – CS Helios Tg. Mures – locul 1
- Frim Adrian – CS Darts Mioveni – locul 2
- Pascaru Gabriel – CS Darts Mioveni – locul 3 si Vonya Brody Attila – CS Mures Club – Tg. Mures – locul 3
La concursul feminin:
- Andreea Brad – CS Dreamers – locul 1
- Monica Dan – CS Kronstadt Brasov – locul 2
- Carmen Stoean – CS Wolf Darts Club Ploiesti – locul 3 si Socol Laura – CS Kronstadt – Brasov – locul 3
Săgețile de darts au căutat și duminică, 9 decembrie, punctele câștigătoare la Mioveni, în concursul Cupei Hattrick.
Clubul bucureștean și-a pus la bătaie trofeul în orașul Daciei, așa cum s-a decis la nivel de federație calendarul competițional, cu două competiții în weekend, pentru a nu supune jucătorii la prea multe deplasări.
La Cupa Hattrick s-au înscris 64 jucatori la masculin si 18 la feminin.
Rezultatele au fost urmatoarele :
La concursul masculin:
- Lazlo Kadar – CS Helios Tg. Mures – locul 1
- Cimpoca Cristian – CS Hattric – locul 2
- Frim Adrian – CS Darts Mioveni – locul 3
- Pascaru Gabriel – CS Darts Mioveni – locul 3
CS Darts Mioveni a mai obținut 2 locuri 5, prin Burcea Alin si Rența Cezar
La concursul feminin:
- Cimpoca Oana – CS Hattric – locul 1
- Olteanu Giulia – CS Darts Mioveni – locul 2
- Andreea Brad – CS Dreamers – locul 3 si Monica Gabor – CS Kronstadt – Brasov – locul 3