Deputatul USR Ionuț Moșteanu crede că norocul românilor ar putea veni de la faptul că, în ciuda intereselor personale și de grup de a scăpa de pușcărie, pesediștii nu sunt în stare să legifereze sau să modifice legile în așa fel încât să nu fie respinse de către Curtea Constituțională. Așa se face că demersul deputatului PSD Cătălin Rădulescu de a se prescrie starea de incompatibilitate şi conflictul de interese după trei ani de la data săvârşirii lor s-a finalizat cu un eșec.
,,Deputatul PSD Argeș, Cătălin Rădulescu, a trecut în vară de Parlament o inițiativă legislativă prin care propunea ca starea de incompatibilitate şi conflictul de interese să fie prescrise după trei ani de la data săvârşirii lor. Acesta a fost condamnat definitiv în decembrie 2016 la un an și jumătate de închisoare pentru dare de mită și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția și nu i-a plăcut treaba asta, așa că în loc să stea cuminte, a zis că mai bine schimbă legea. Treaba ar fi ajutat mulți primari, consilieri și parlamentari cu probleme și a trecut cu mare majoritate. S-a gândit PSD că asta ar schimba viața românilor, chiar dacă în programul de guvernare au promis spitale, creșe și autostrăzi. Președintele a sesizat CCR și astăzi (n.r. marți) a fost declarată neconstituțională. Norocul nostru că sunt niște hoți care habar nu au să legifereze." a declarat deputatul USR.