A ajuns omul pe Lună, sonda Voyager 2 a părăsit Sistemul Solar pătrunzând în spaţiul interstelar iar undeva prin lumea asta se construiesc autostrăzi subacvatice și trenuri care circulă cu viteza luminii; la noi, prin Ștefănești, universul s-a proptit într-o… țeavă. O țeavă de gaze. Deocamdată, fără gaze. O țeavă la care oamenii de pe strada Radu Golescu se uită lung, așteptând să se racordeze. De ce nu o pot face încă? Despre asta ați aflat, pe larg, din săptămânalul Ancheta și site-ul Bitpress.ro.
Rezumat
Anul de grație 2005. Între Primăria Ștefănești și Distrigaz se întocmește un contract de concesiune; așa se face atunci când un distribuitor de gaze își trage țeava peste teritoriul administrativ al unei localități. Dintr-o regretabilă eroare, din neatenție, din prostie, din toate la un loc, tot Ștefăneștiul face obiectul concesiunii, mai puțin satul Golești. Anul de grație 2017. Primărița Ioana Dumitru le dă goleștenilor vestea cea mare: vor avea și ei gaze! Se trece la treabă repede și uite așa, pe la final de vară, țeava stă toată aliniată în fața curților oamenilor, pregătită pentru racordările individuale. Acesta este momentul în care cei de la Distrigaz află că… nici nu ar fi avut voie să facă lucrarea, pentru că nu dețin actul de concesiune. Firește, acesta ar fi trebuit să facă parte din documentația hotărârii din 2017 care a stat la baza extinderii de gaze, numai că aparatul de specialitate al primăriei ori nu a știut, ori și-o fi dat seama că se află cu musca pe căciulă din cauza erorii din 2005.
Soluția venită dinspre ALDE Ștefănești
În fine, ce a fost a fost, important este ce se poate face de aici înainte. Dacă ar fi, însă, așa de ușor pe cât ar trebui să fie… În scenă întră, fix în acest moment, Valeriu Tudor, președinte al ALDE Ștefănești. Omul se informează, studiază legea și văzând că treburile cumva trenează (țeava de gaze e nerecepționată de vreo patru luni), concepe o Hotărâre de consiliu care ar urma să ajungă pe masa Consiliului Local după ce vor fi strânse semnături din partea a 5% dintre cetățenii cu drept de vot. În Hotărârea cu pricina menționează clar pașii care ar trebui urmați pentru rezolvare situației, în speranța că administrația locală (primarul sau vreun consilier) și-o va însuși și situația va fi deblocată în cel mai scurt timp cu putință.
,,Soluționarea acestei probleme poate fi o nouă Hotărâre de Consiliu Local prin care se aprobă extinderea zonei concesionate și extinderea rețelei de distribuției de gaz natural în satul Golești și elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru acest proiect, studiu care mai apoi să fie avizat de către ANRE. O astfel de hotărâre dă posibilitatea operatorului să obțină licența de la ANRE și în acest fel se poate rezolva inclusiv recepția lucrării deja existente. De asemenea, aprobarea unei astfel de investiții trebuie să fie făcută și cu avizul prealabil din partea ANRE, aviz care trebuie solicitat de către Primărie, în calitate de concendent." se precizează în proiectul de hotărâre inițiat de Valeriu Tudor.
Ce spune primărița
În biroul primarului situația pare mult mai complicată. Doamna Dumitru este revoltată și nu-i vine să creadă că tocmai Goleștiul a fost uitat din ecuație. După îndelungi întâlniri cu cei de la Distrigaz, concluziile la care a ajuns nu sunt deloc îmbucurătoare: din cauza omisiunii Goleștiului din contractul de concesiune, situația ar putea trena cel puțin doi ani. Din punctul de vedere al doamnei primar, deblocarea s-ar face în mai mulți pași, primul fiind realizarea unui studiu de fezabilitate pe întreg Goleștiul. Ar urma, apoi, licența pe care Distrigaz ar trebui să o primească, lucru care ar putea dura cel puțin un an și jumătate. Deja un Proiect de Hotărâre a fost conceput și urmează ca cel mai probabil astăzi să intre pe ordinea de zi a Consiliului Local.
,,Niciun primar nu a băgat gaze la Golești, m-am zbătut mult ca acest lucru să se întâmple! Am făcut sesizare la ANRE și vina le aparține celor de la Distrigaz, că ei au omis că nu au licență. Inginerii au fost și ei amendați de superiori. Din păcate, studiul de fezabilitate pentru realizarea căruia am făcut studiu de fezabilitate durează până la anul, în martie, iar obținerea licenței de către cei de la Distrigaz cel puțin un an și jumătate." ne-a declarat doamna primar.
Despre contractul de concesiune din 2005 și omiterea Goleștiului părea să nici nu știe. Susține că nimeni nu o informase și ne-a asigurat că va cere angajaților să i-l pună la dispoziție. Să sperăm că o vor face, pentru că ar fi păcat de oamenii ăia care nu au nicio vină să îi bage bețe în roate și de data aceasta.
Înapoi la Valeriu Tudor!
Plecăm mai confuzi ca niciodată și absolut anesteziați la aflarea veștii că obținerea unei licențe în anul 2018, într-un sat din fundul lumii, poate dura în cel mai fericit caz un an și jumătate. Stimați cititori, vorbim de o țeavă, o amărâtă de țeavă, nu de autostrăzi suspendate și nici de mașini zburătoare! Dar stați așa, că asta nu e totul (ca la teleshopping)! În scenă intră din nou Valeriu Tudor, președintele ALDE Ștefănești, care află de intenția de introducere a studiului de fezabilitate. Omul se declară stupefiat și afirmă că rezolvarea legală este alta, una infinit mai simplă și mai rapidă.
,,Nu mai înțeleg nimic din ce face administrația locală din Ștefănești! Eu cred că doamna primar este bine intenționată, cu atât mai mult cu cât a fost inițiativa domniei-sale introducerea de gaze la Golești, dar mă tem că ori nu a înțeles bine, ori nu a fost bine informată, ori, și mai rău, a fost bine… dezinformată. Am stat și eu de vorbă cu specialiști, am studiat legea, și știu că pentru a putea obține licența în zona Golești e nevoie de actul adițional la contractul de concesiune, care se face la minister. Ca să se poată face actul adițional trebuie un aviz prealabil de la ANRE și o hotărâre de Consiliu Local de extindere a zonei concesionate. După ce le ai pe acestea pot să bagi gaze și în grajd, dacă vrei!" ne-a declarat Valeriu Tudor, președintele ALDE Ștefănești.
Ce ar mai fi de spus?… Doar atât: va urma. Din nou! Sperăm că nu la infinit pentru că nu intenționăm să ne dăm teza de doctorat fix pe țeava din Ștefănești…