Astăzi, de Bobotează, handbalistele din Mioveni au făcut cunoștință cu gustul amar al înfrângerii, pentru prima dată în această ediție de Campionat. Cel mai puternic adversar al seriei, Național Rm Vâlcea, nu a păcălit astăzi handbalul și și-a onorat blazonul.
Chiar dacă vâlcencele nu au obiectiv în această competiție, având deja echipă în Liga Florilor, orgoliul despre care vorbeam că se va activa în acest meci, a fost evident încă de la începutul partidei, antrenoarea Mirela Cîțu aducând în teren cele mai bune jucătoare ale lotului, crescute în Centrul de Excelență local.
Rezultatul slab obținut la FC Argeș (26-20) nu a mai putut fi un reper valoric. În acel meci Naționalul s-a prezentat fără jucătoarele din echipa de bază.
În meciul tur, din 25 octombrie 2018, Dacia s-a impus 28-22 în fața Naționalului, după un meci foarte disputat în care vâlcencele și-au vândut scump pielea, jucând extrem de dur.
La fel au decurs și astăzi ostilitățile între cele două echipe, cu apărări foarte agresive, dar eficiente, ce au lăsat puține spații de gol.
Primul gol al meciului a venit abia în minutul 5, după o serie de ratări ale ambelor echipe. A înscris Naționalul prin Ioana Bălăceanu (4 goluri în acest meci). A mai fost nevoie de două minute pentru ca Dacia să spargă gheața porții adverse prin Anisa Șerban, coordonatorul de joc care nu a fost în cea mai bună formă astăzi, nereușind să inițieze cele mai fericite combinații cu colegele de echipă.
Naționalul a fost la cârma meciului până în minutul 19, când Dacia a reușit să treacă în față (6-7). După ce a condus cu 12-10, Dacia s-a văzut egalată la pauză (12-12).
Cu o viteză în minus, fără soluții pe centru, cu multe pase ratate, fără situații de contraatac valorificate așa cum ne obișnuiseră, handbalistele Mioveniului nu au reușit să arate mai bine nici în repriza secundă.
Antrenorul Daniel Gheorghe a încercat să le impulsioneze, a pus presiune pe arbitrii întâlnirii care s-au ”nimerit” să fie tocmai vâlceni, contestând în stilu-i caracteristic orice decizie împotrivă, dar nimic nu a putut împiedica fatalul deznodământ al primului meci din 2019.
S-a terminat la limită, 22-21 pentru gazde, dar Dacia ar fi putut, la fel de bine, să și câștige, cu mai multă atenție și mai multă voință.
Chiar și o victorie la limită ar fi fost, totuși, prea puțin pentru ambițiile clubului din Mioveni. Ne gândim la confruntările serioase ce vor urma, cu echipele experimentate din barajul pentru Liga Națională, care sunt net superioare adversarelor acestei serii de divizie A. E un semnal de alarmă, care ne arată că evoluția mult așteptată în jocul echipei întârzie cam mult, în ciuda întăririlor făcute în ultima vreme.
Sârboaica Sladana Prelevic , extremă stângă, a jucat bine, marcând de 5 ori. A ratat și una dintre cele 4 lovituri de la 7 metri irosite de jucătoarele Daciei, lovituri care ar fi putut face diferența pe tabelă.
Norica Pârvulescu, cea care juca pe acest post înainte de venirea sârboaicei nu și-a mai găsit ritmul în acest meci și ne-au lipsit șarjele ei spectaculoase și eficiente pe contraatac. A marcat 1 gol în acest meci.
Geanina Nițu,” Panzerul ” blond de producție autohtonă, a împins de multe ori apărarea adversă cu admirabila forță de care dă dovadă în fiecare meci, jucând bine și faza de apărare. A înscris de 2 ori.
Anca Onicaș a făcut bine faza de apărare și a înscris de 4 ori, dar a ratat și ea o lovitură de la 7 metri.
Portarul Diana Diaconu nu a mai repetat meciul excepțional din precedenta întâlnire cu Naționalul, remarcându-se mai degrabă prin pasele lungi ratate în situații de contraatac.
Diana Ciucă, marea speranță din poarta Naționalului, a reușit câteva intervenții utile în economia partidei.
Am remarcat lipsa surorilor Ciontoiu din echipa Daciei, care, fie și-au prelungit vacanța, fie nu s-au adaptat la ideea de a nu juca titulare în formula de bază a antrenorului Daniel Gheorghe…
FC Argeș are un meci în plus și s-a odihnit în această etapă, așteptând meciul rundei următoare în care va juca chiar cu Dacia, din postura de gazdă.
C-așa-i în handbal!
Echipe:
Național Rm Vâlcea – Elena Dulgheru, Ioana Bălăceanu (4g), Andreea Coman(1g), Daniela Șchiopu(2g), Denisa Vâlcan (8g), Carina Ciui, Daniela marin(3g), Diana Ciucă, Sara Rus, Daniela Necula, Dana Matei (4g), Andreea Ailincăi, Bianca Neacșu
Antrenor Câțu Mirela
CS Dacia Mioveni 2012 – Cristina Mititelu, Geanina Nițu (2g), Anca Onicaș (4g), Ana Dumitrașcu (1g), Diana Diaconu, Ana Vacariu(2g), Carmen Ganea(1g), Ramona Dumitrache, Anisa Șerban(3g), Ștefania Pîrvulescu(1g), Daniela toader, Nicoleta Deaconu (2), Sladana Prelevic (5g)
Antrenor Daniel Gheorghe