*Rubrică de experimente nerecomandate minorilor.
Se spune că românul s-a născut poet. Aiurea! Cred că, mai degrabă, românul s-a născut gurmand, iar de scris a scris ori de foame, ori după ce și-a băgat burta în draci. Ca mamă de copii cu jucării, invariabil, trebuie să și gătesc. Înainte nu era chiar așa de musai… De astăzi, însă, năzuiesc mai sus. Mult mai sus! Pentru că dacă Ana Maria Crudu poate să ajungă în echipe la Chefi la cuțite, alături de bucătari cu stele Michelin, atunci eu de ce n-aș putea?!… Ca atare, o să-mi încep antrenamentul cu ceva ce nu am mai făcut niciodată (dintre multele lucruri pe care nu le-am făcut niciodată!): mușchiuleț de porc umplut cu ciuperci, la cuptor. Și uite așa a luat naștere si rubrica ,,Beți la cuțite".
De ce mușchiuleț de porc?
Simplu, pentru că am deja materia primă, proaspăt sacrificată de Ignat, hrănită eco de către socri. O pusesem cu o seară în urmă la dezghețat, cu gândul la o banală friptură, până când, între un interviu și documentatul altui articol, m-a cuprins subit foamea și, mai apoi, compilând pe marginea mâncării, invidia! Că de ce invidia?! Că m-am gândit așa în capul meu: dacă la capitolul culinar sunt la fel de ,,inteligentă" cum e Cruduța, înseamnă că succesul îmi este garantat din start. Mă fac blogger de gătit!
Pasul unu – Google search
Caut pe Google o rețetă de carne de porc umplută, la cuptor. Nu mă interesa neapărat umplutura. În acel moment încep să mă încerce dubiile: oare eu am pulpă sau mușchiuleț? Ei, m-am liniștit mai apoi, ambele pot fi scobite cu cuțitul! Rețeta am găsit-o cu greu, pentru că e dificil să dai peste un site în care să nu fii agresat de reclame. Ei bine, în rețeta cu pricina se vorbea și de următoarele ingrediente: 300 gr. ciuperci, 120 gr. unt, 3-4 cozi de ceapă verde, piper, sare, ulei. Perfect, sunt o mare iubitoare de ciuperci, așa că purced la cumpărături!
Pasul doi – curățenie la locul muncii
Spăl vasele și fac curat la bancul de lucru. Mamele care citesc știu ce chef nebun poți avea de spălat vasele seara, când nivelul energiei tinde vertiginos către zero. Mă întreb dacă trebuie să spăl și tigaia în care voi prepara umplutura, sau pot să îndepărtez, simplu, cele câteva resturi de omletă. Optez cu unanimitate de voturi în sinea mea pentru a doua variantă.
Pasul trei – în carne să sculptăm!
Iau carnea care pare a avea alură de mușchiuleț, în sensul că are forma aceea lungă, de tub turtit. Îndepărtez stratul subțire de grăsime de deasupra, mai tai din pielițe și pielicioare și mă uit cu atenție la pozele de pe Google, în care se explică, pas cu pas, ca pentru proști, cum se taie carnea pentru ruladă. Pas cu pas am urmat și eu indicațiile și mi-a ieșit… altceva: o desfășurare pe lat ceva mai abruptă, cu denivelări, dar îmi spun că e din cauză că eu nu am cuțit din ăla șmecher, care taie cu finețea unui brici de chirurg. În fine, dau cu sare, dau cu piper, dau cu Doamne-ajută și las carnea la odihnit, pentru a purcede la prepararea umpluturii.
Pasul patru: umplutura
Ajunsă în acest punct, m-am văzut nevoită să operez schimbări dramatice în rețetă. În ceea ce mi se servește pe Google, ar fi trebuit ca după tăiere și călire, să blendez ciupercile și cozile de ceapă, adăugând unt și 4-5 căței de usturoi, iar apoi să pun această pastă pe mușchiuleț. Cum să îți bați joc în halul ăsta de ciuperci și codițele de ceapă, cum să nu le simți fibra? Hai să nu ne batem joc de meserie, fi-v-ar Michelinul de râs să vă fie! Ca atare tai ciupercile și ceapa și le pun la călin direct în unt.
Adaug sare, piper și… condimentul secret.
Da, da, roșii uscate cu busuioc! Este condimentul pe care îl adaug la aproape orice, mai puțin la ciorbe și dulciuri. L-aș pune și în cafea, dar acolo are prioritate scorțișoara. Dar stai așa! Îmi amintesc că în frigider am și o Grasă de Cotnari, vin mai ieftin pe care îl folosesc la fripturi, că de vinul ăl bun nu mă îndur. Arunc, așa, cu grație, de două ori și las să se evapore demisecul din el.
Adulmec mirosul, așa cum m-a învățat tata. Tata nu gustă niciodată, adulmecă și știe exact ce-i mai trebuie mâncării. De la el am rămas și eu cu aproximarea… din nas. Uneori dă rateuri, dar de data asta și papille gustative mi-au confirmat ceea ce mirosul știa deja: un gust divin! Mă simțeam ca Scărlătescu după ce îi ieșea un fine dining de tot rahatul: știa precis că gustul este cel care ar putea să-l salveze. Între timp îmi amintesc că am uitat să dau drumul la cuptor să se încingă, așa că rezolv și problema asta.
Pasul cinci – umplem și legăm cu ce avem
Acesta este, pronbabil, cel mai important pas: umplerea și priponirea mușchiulețului, adică legarea sa cu sfoară. Ca atare, caut sfoară, mai ales că știu că am, doar am făcut niște tablouri cu așa ceva! Nu vă mirați, sfoara e la fel de bună și la ștreang, și la tablouri, și la mușchiuleți umpluți!
Ideea e că… nu mai găsesc sfoara. Dar îmi aduc aminte că am niște sârmă finuță și frumos colorată, pe care am desprins-o dintr-un cablu de Rds cu gândul că aș putea bricola ceva din ea. Îmi dau seama, însă, că plasticului nu i-ar sta prea bine preparat termic, așa că, în lipsă de variante, optez pentru o papiotă. Roșie, să nu se deoache nici carnea, nici umplutura! Și rezistentă, că m-am tăiat de câteva ori în ea!
Umplu, umplu, umplu, moment în care îmi amintesc că la Google scria că trebuie lăsată la răcit umplutura. Să aibă vreo relevanță? Habar n-am, răul deja a fost făcut, așa că… rulez, rulez, rulez… Împlutura dă să iasă, așa că… îndes, îndes, îndes… Priponesc, priponesc, priponesc cu papiota și… ta, taaaaa! Iată minunea! Iată sulemeneala! Divin, again!
Pasul șase: să-i dăm fețe-fețe la tigaie!
Urmează partea aceea în care, cică-se, maeștrii culinari dau față cărnii, drept pentru care mai pun niște unt la tigaie și adaug fedeleșul din carne. Cică trebuie să stea câte două minute pe fiecare față, la foc moderat. Dar de ce doar două minute, îmi spun, să stea cât are nevoie, așa că las până când văd că se face acea crustă culinar-estetică. Pentru a stabiliza carnea spre fațetare și pe părțile laterale, mă folosesc de acest sistem avansat de pârghii, format din două linguri din lemn.
Pasul șapte: la cuptor!
Privesc capodopera culinară, atât de compactă, de robustă, de prea-plină de ea însăși și mă felicit, oferindu-mi o camaraderească strângere de mână.
Acum, potrivit rețetei, ar trebui să pun rulada la cuptor, să torn peste ea untul topit, să o las 15 minute și gata, așa se obține o friptură roze cum scrie la bucătarii de multe stele. Din nou mă văd nevoită să recurg la modificări. În primul rând, mie-mi place mâncarea well-done, nu aia vie, pe care trebuie să o alerg cu furculița prin farfurie. Ca atare decid să pun carnea într-o tavă de ceramică, să adaug puțin ulei, apă, încă două gâturi de Grasă de Cotnari moment în care… din friginer, îmi face cu ochiul șunculița cu carne afumată, fiartă în zeamă de varză cu usturoi, de la tataie. O iau, o îmbrățișez, îi mulțumesc că există, o tai felii relativ subțiri și garnisesc cu ea rulada, să-i țină de urât.
Mă simt precum chef Dumitrescu după ce i-a ieșit primul foie-gras! Acopăr cu folie, iau tava și dau să o bag la cuptor, moment în care constat că am uitat acolo tigăița cu mâner din plastic în care prăjesc ouă copiilor. Din fericire, mânerul nu apucase să se topească… Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am uitat să dau foc mai din timp cuptorului și îmi dau seama că toate au un sens, deși realizez că Dumnezeu, cu siguranță, nu are niciun amestec, pentru că trebuie să aibă lucruri mai importante de făcut.
Pasul opt – This is the end, beautiful friend…
Preț de 30 de minute, carnea mea s-a odihnit la cuptor, după care i-am luat folia, ca să prindă rumeneala aceea plăcută și am mai lăsat-o 10 minute, plus alte 10 minute afară, înfofolită în folie de aluminiu, ca să se destindă la fibră, cică…
Rezultatul? Unul fix a la Scărlătescu: n-are față de Michelin, dar gustul este ca la mă-sa acasă, că mă-sa gătește bine!. Din fotografii reiese și faptul că am uitat ața roșie în farfuria pe care i-am servit-o lu' bărbată-meu, care a exclamat fericit, văzând surpriza mea culinară: ,,Super, carne cu carne!"
Va urma!
Aștept sugestiile dumneavoastră pentru noi rețete, că geme congelatorul de porc, iar socrii vor să-l taie pe al doilea într-o lună-două!
