Pe 31 mai, Papa Francisc vine în România, într-o vizită ecumenică ce se va desfășura până pe 2 iunie.
Papa Francisc va oficia vizite nu doar în București, ci se va întâlni cu credincioșii catolici din Blaj, Iași și Șumleu Ciuc.
Vizita are loc la exact 20 de ani de la prima vizită a unui papă în România, o vizită care a fost premieră mondială: papa venind într-o ţară majoritar ortodoxă. În luna mai se împlinesc 20 de ani de când Papa Ioan Paul al II-lea vizita Bucureştiul, fiind un moment istoric: presa internaţională a vremii relata că era prima vizită de la Marea Schismă din 1054 a unui papă într-o ţară cu o populaţie majoritar ortodoxă.
„Primind invitația Președintelui României, a Autorităților statului și a Bisericii Catolice din România, Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în țară noastră în perioada 31 mai – 2 iunie 2019”, a transmis Administraţia Prezidenţială. Este evident că președintele Klaus Iohannis se va strădui să obțină toate foloasele electorale, dat fiind faptul că Papa Francisc este un personaj extrem de îndrăgit înclusiv printre credincioșii creștin-ortodocși.