Generația decrețeilor a ajuns la o jumătate de secol. O analiză din interior, cu cei care au trăit jumătate de viață în comunism și o altă jumătate în capitalismul nostru sălbatic.
Astăzi: Olimpia Doru, om de afaceri
Generația mea? Unde este acum, în 2019? Pentru mulți din generația mea, această "etichetă" nu era binevenită. Pentru mine, nu a reprezentat niciodată o "etichetă", ci pur și simplul anul în care m-am născut, eu fiind primul copil într-o familie tânără. Mama mea împlinise 20 ani în anul acela iar tatăl meu 21 de ani. Altfel am perceput eu generația mea.
Am simțit mereu că această generație a fost mai degrabă una de " sacrificiu". De ce am perceput așa? În 1989, mulți dintre noi erau încă în etapa de educație, erau studenți, alții, și eu sunt aici, abia începusem să ne asigurăm "traiul", salariați fiind și la început de drum într-o familie. Deci Revoluția ne-a prins "la mijlocul" etapei de a finaliza ceva…
Perioadele care au urmat toate au fost numai "de tranziție". Unii s-au adaptat, alții nu. Ai început o școală știind că ai locul de muncă asigurat. Ai terminat școala și ai auzit pentru prima oară cuvântul "privat". Aveai un loc de muncă și brusc acesta a dispărut. Nimic din ce ai învățat sau te-ai pregătit nu mai corespundea realității de atunci. Schimbările au venit val dupa val. Nici măcar cuvintele nu mai erau cele pe care le cunoșteai sau le-ai învățat la școala.
Cine ne-a vorbit sau ne-a pregătit vreodată pentru perioada care avea să urmeze? Aveam dascăli la școală care mai îndrăzneau să îți vorbească sau să îți arate diapozitive (pe vremea aceea erau un lux) despre cum este în alte țări sau ce bogații au alte țări. Mulți dintre noi poate nici nu luau în considerare sau nu înțelegeam. Cu toate acestea, în perioada aceea ne-am construit visele. Cine vrem să fim? Unde vrem să ajungem? Cum să arate viața noastră?
Însă în final, după 1989, fiecare s-a dezvoltat așa cum a crezut de cuviință! Unii au plecat, alții au rămas aici, neștiind prea bine ce vor face, pe ce drum să meargă, concret, în viitor. Abia după o perioadă au început să simtă mai degrabă, decât să conștientizeze, care este direcția de urmat în viața lor.
Acum, în 2019, situația este cam la fel. Unii sunt în afara țării, alții încearcă să supraviețuiască aici. Cei care au rămas, s-au divizat și ei, la rândul lor, în cei care tac pur și simplu, cei care își văd de viața de zi cu zi, cu o singură întrebare în minte – ce pot să fac eu? -, cei care încearcă să trăiască "un pic mai bine" și în final, puțini, cei care au ales să se implice în diverse forme în mediul economic sau social. Dar au rămas atât de puțini, încât vocea lor nu mai este auzită. Și dacă este auzită, urmează inevitabil întrebările sau constatările: cine te crezi?; cu o floare nu se face primăvară!; nu mai cred în nimic și în nimeni!; sau… nu putem schimba nimic! Or, atunci când faci astfel de enunțuri, este clar că nimic bun nu urmează să se întâmple. Generația noastră are datoria morală să reseteze sistemul!
DE CE acest lucru? Pentru că suntem generația care a fost educată de părinții și bunicii noștri în spiritul celor 7 ani de acasă! Suntem generația care a fost învățată să salute oamenii, să le acorde respect, să fie cuviincioși cu oamenii în vârstă, să se încline în fața valorilor și să aibă credință. Toate acestea s-au demodat, acum, însă toate acestea sunt parte din ființa noastră! De aceea cred că etapele pe care și noi le parcurgem nu pot fi denumite eșecuri ci, mai degrabă, momente de reflecție și de introspecție personală. Generația noastră are datoria de a crea un mediu stabil pentru copiii ei dar si pentru nepoții ei. Poate că uneori, în toată această etapă de tranziție, ne-am pierdut și noi busola și am crezut că valoarea cea mai importantă din viața noastră este cea financiară, însă văd în fiecare zi oameni din generația mea care nu mai cred în acest lucru, care înțeleg că valoarea unui om este familia sa, este respectul acordat celor din jur, este ajutorul pe care îl acorzi unei persoane aflate în nevoie, este sprjinul pe care îl acorzi tinerei generații, este respectarea tradițiilor pământului în care te-ai născut.
Deci… ne trezim! Atunci suntem datori să îi trezim și pe ceilalți! Nimeni nu afirmă că este simplu sau ușor, dar eu cred că generația mea POATE! Mulți au dovedit acest lucru în plan personal, acum este nevoie doar de o altă etapă: să conștientizăm că PERSONAL este egal cu CEI DIN JURUL NOSTRU!
P.S.: Citiți în săptămânalul Ancheta din această săptămână și alte mărturisiri ale celor care au făcut parte din această generație!
Mai citește și!
Decrețeii – zvâcnirea unei generații în conflict cu ea însăși
