Generația decrețeilor a ajuns la o jumătate de secol. O analiză din interior, cu cei care au trăit jumătate de viață în comunism și o altă jumătate în capitalismul nostru sălbatic.
Astăzi: Gheorghe Smeoreanu, jurnalist, membru al Uniunii Scriitorilor din România:
Chestiunea cu decreţeii ţine şi nu prea. Uitaţi-vă pe piramida vârstelor şi veţi vedea că, de exemplu, imediat după 1990 avem generaţii la fel de numeroase ca şi cele de la începutul aplicării interzicerii avortului, în 1966. E drept însă că născuţii în anii 70 începeau să facă copii imediat după 90. Pe scurt, decretul cu pricina nu a avut rezultate spectaculoase, chestiunea cu decreţeii având o doză de exagerare. Plus că nu îmi place deloc acest cuvânt băşcălios.
În anii 80, am lucrat o vreme la Centre Demographique ONU – Roumanie şi nici colegii mei, din 17 ţări, nici cei 20 de mari specialişti în demografie care veneau pe acolo nu erau prea preocupaţi de interzicerea avortului. Cu atât mai mult cu cât avortul era interzis în nenumărate ţări considerate foarte civilizate, din Irlanda, în Coreea de Sud şi din Malta în Luxembrug. Lucram în limba franceză şi, să vă spun una bună, avortul în Franţa fusese legalizat doar cu vreo zece ani înainte.
Când, în 1985, am ajuns să studiez, din scurt, demografie istorică la Paris, la celebra Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, am avut un scandal imens, la restaurant, cu directorul de la Le Figaro care îmi spunea că la noi femeile care fac avort sunt împuşcate. Omul îmi zicea în faţă că şi dacă ar fi o ştire falsă, el o cultivă fiindcă aste este politica ziarului. Nu înţelegeam nimic, acum înţeleg.
Sunt conştient de tragediile trăite de femei în vremea aceea, în România, ceea ce vreau să spun este că situaţia nu era deloc originală.
Nu îmi plăcea că avortul era interzis, însă îmi plăcea ideea ca România să aibă o populaţie numeroasă. Scriam articole în presa din Vâlcea în favoarea natalităţii şi ştiţi ce mi s-a întâmplat ? Celebru avocat Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, al Prinţului Paul şi al altora la fel de cunoscuţi, mi-a spus, în urmă cu câţiva ani, că băiatul său s-a născut datorită unui articol de al meu pe care îl păstrează. Decisese cu soţia că trebuia avort, vremurile erau grele, iar articolul acela i-a făcut să plângă şi acum băiatul e tânăr om de afaceri. Iată că presa poate da şi vieţi.
Mai important decât să discutăm despre decreţei mi se pare faptul că acum demografia nu mai stă la baza deciziilor politice. Vedem şcoli ridicate fără niciun studiu, preşedinţii de consilii judeţene şi primarii nu se uită pe piramida vârstelor, guvernul nu cred că mai are un departament de demografie. Asta e foarte trist.
Iar acum, o mică problemă personală. Deşi sunt printre puţinii specialişti în demografie din ţară, iar în ce priveşte demografia istorică probabil că suntem vreo doi, trei, nimeni, în peste 30 de ani nu a apelat la micile mele competenţe, drept dovadă de cât sunt interesaţi decidenţii de corelaţia populaţie – dezvoltare.
Închei cu mulţumiri că mă întreabă cineva ceva despre demografie, retrăiesc momente plăcute pe acest subiect.
