Guvernul a aprobat recent proiectul de buget pentru 2019. Este anul în care partidele primesc un buget record pentru finanțare: aproximativ 100 de MILIOANE DE EURO. Este o sumă de până la 30 de ori mai mare decât cea primită, de exemplu, în 2016. În aceeași zi în care a fost aprobat bugetul, vineri, 8 februarie, Parlamentul a refuzat să mărească alocațiile copiilor. PSD a votat împotriva acestui proiect.
,,Guvernul României alocă 100 de MILIOANE DE EURO funcționării partidelor. Este o sumă care înseamnă majorarea alocațiilor copiilor, proiect care a fost respins de Senatul României, de senatorii PSD. 18 euro – atât este alocația unui copil din România. Cu cele peste 100 de MILIOANE DE EURO care merg către partide, toți cei aproximativ 4 milioane de copii din România care primesc alocație ar fi beneficiat, fiecare, de câte 25 de euro în plus. Dar nu copiii României reprezintă prioritatea guvernanților, ci partidele.” punctează Bogdan Ivan, președintele PRO România Argeș și vicepreședinte la nivel național al partidului.
Ivan adaugă și că ”Guvernul nu investește în sănătate, transporturi sau turism, ci în politicieni. Este vorba despre o sumă extraordinar de mare, cei mai mulți bani urmând să meargă la PSD. Cei mai importanți primari din țară se plâng că nu vor avea cu ce să își administreze localitățile, iar Guvernul bagă bani în vistieriile partidelor. Încă de la sfârșitul anului trecut, PRO România a propus suspendarea subvenției pentru partide. Guvernul, în schimb, le dă și mai mulți bani, iar ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, declară, senin, că legea le permite. Este o sfidare la adresa românilor. Cu 100 de MILIOANE DE EURO, numai în județul Argeș pot fi finalizate anumite investiții sau începute proiecte de maxim interes”.
Pe lângă faptul că alocațiile copiilor ar putea fi mărite cu acești bani, liderul PRO România Argeș oferă și câteva exemple de investiții care ar putea fi implementate în județ.
,,Argeșul este străbătut de unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume, Transfăgărășanul, drum care este închis 6 luni din an din cauza incapacității guvernanților de a exploata o atracție turistică. Să folosească banii pentru a investi în Transfăgărășan, dacă nu vor să mărească alocațiile copiilor. De câțiva ani, autoritățile județene argeșene încearcă, fără rezultat, să construiască pârtia de schi de la Molivișu. Să dea Guvernul din banii partidelor politice pentru acest proiect care va aduce sume importante la bugetul de stat. În Argeș, 22 de școli nu au grupuri sanitare în interior, copiii folosind toaletele din curtea școlii. Cu siguranță cu cele 100 de MILIOANE DE EURO se pot construi grupuri sanitare și pot fi modernizate cele deja existente. Ce-ar spune reprezentanții Guvernului dacă ar investi în grădinițe sau creșe?
În România anului 2019, pentru Guvern, partidele sunt mai importante decât autostrada Pitești-Sibiu din moment ce pentru proiectarea și execuția proiectului se alocă o sumă de 4 ori mai mică decât pentru politicieni. Știu guvernanții cât de rău arată drumurile din județul Argeș? Să aloce bani pentru modernizarea lor. Dacă i-ar păsa de cetățeni, de argeșeni, Guvernul ar investi în construirea unui spital regional. Dar Guvernul aruncă MILIOANE DE EURO către partide”, precizează vicepreședintele PRO România, Bogdan Ivan.
Liderul PRO România Argeș menționează și că actualul Guvern nu știe sau poate nu vrea să gestioneze, productiv, banii românilor.
”Guvernul Dăncilă-Dragnea le-a oferit românilor promisiuni, minciuni. Guvernanții își bat joc de banii românilor: fără investiții majore, dar cu MILIOANE DE EURO la partide. Sănătate, educație, infrastructură, dezvoltare, siguranța românilor sunt lucruri care nu contează pentru Guvern. Oare ce s-ar alege de partide fără banii de la stat? Câți politicieni ar mai pretinde că își dau interesul pentru români dacă la mijloc nu ar fi vorba despre MILIOANE DE EURO?” încheie Bogdan Ivan.