Perspectiva schimbării celebrei OUG 114, cunoscută drept „taxa pe lăcomie” a adus o nouă scădere a indicilor ROBOR.
Indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 3,22 la 3,18% iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 3,35 la 3,32%.
Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a alunecat de la 3,46 la 3,44% iar cel la 12 luni a scăzut de la 3,52 la 3,50%.
După creșterea de acum două zile la 4,7506 lei, cursul euro a scăzut la 4,7473 lei, într-o ședință în care transferurile se realizau în culoarul 4,744 – 4,749 lei.Cotația de la ora 14:00 se plasa la 4,746 le
Media dolarului american a continuat să crească de la 4,1933 la 4,2010 lei, cotațiile din piață fluctuând între 4,194 și 4,205 lei.
Moneda elvețiană cobora pe piețele internaționale la 1,135 și 1,137 franci/euro, iar media ei a alunecat de la 4,1913 la 4,1802 lei.
Aprecierea monedei americane a făcut ca preţul gramului de aur să crească la 173,6546 lei, în timp ce valoarea unciei de aur se situa pe piețele internaționale specializate la circa 1.286 dolari.
Monedele din regiune continuau să se aprecieze față de euro. Cea poloneză se tranzacționa între 4,296 și 4,305 zloți iar cea maghiară în culoarul 315,3 și 316 forinți.
Investitorii așteptau reacția BCE la evoluția economiei și inflației din zona euro, motiv pentru a-și reduce expunerile pe moneda unică, care scădea la 1,1290 – 1,1319 dolari.
Indicele bitcoin calculat de Bloomberg urca ieri la prânz la 3.841 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00