E bine, avem și primul metru din Autostrada Pitești-Sibiu! Tot pe hârtie sau, mai bine spus, din hârtie! Și pe hârtie va rămâne, spune omul de afaceri Mihai Coteț, atât timp cât românii nu se vor implica în mod activ și nu vor lua atitudine.
,,Pentru 15 minute, la 15.15, o să mă opresc din ce am de făcut. O să stau pur și simplu să-mi imaginez… cum ar fi! Cum ar fi să avem în sfârșit Autostrada Pitești-Sibiu?! Ce ar însemna asta pentru dezvoltarea regiunii noastre? Câte ore din viață, petrecute în trafic, am putea salva? Câte accidente am putea evita?…
Singuri, în pătrățica noastră, nu putem face decât autostrăzi din hârtie, ca în filmulețul de mai jos. Autostrăzi care zboară către nicăieri, ca sutele de studii de fezabilitate pentru care s-au cheltuit cât pentru o autostradă adevărată.
ÎMPREUNĂ, însă, putem face orice. Important este să credem în puterea lui ÎMPREUNĂ. Important este să facem un pas în față, să ne implicăm și să nu cedăm în fața inerției!
Important este ca acel sfert de oră să reprezinte începutul unui nou restart. #șîeu vreau autostrăzi poate avea o finalitate fericită doar dacă va fi urmat de… #șîeu ies la vot. Cu asta începe totul!" scrie omul de afaceri Mihai Coteț,