Liberalii piteșteni nu s-au arătat entuziasmați de faptul că prefectul a semnat ordinul de demitere a primarului Cornel Ionică. Din punctul acestora de vedere, chiar dacă s-a intrat în normalitate, cât timp PSD se va afla la butoane, se poate și mai rău.
Narcis Sofianu: Privind la alternative, realizez că se poate și mai rău!
Narcis Sofianu, consilierul local al PNL, a înaintat recent, alături de ceilalți consilieri locali, o petiție în care îi cereau prefectului Emilian Dragnea să îl demită pe primarul Cornel Ionică, după ce acesta a pierdut definitiv procesul cu ANI în care a fost acuzat de incompatibilitate.
,,I-am adresat prefectului Emilian Dragnea o cerere prin care solicităm să aplice legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice. Pe 28 septemebrie, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că raportul ANI rămâne valabil definitiv, raport în care Cornel Ionică a fost cercetat pentru multiple fapte de incompatibilitate. Domnul prefect trebuie să emită, conform articolul 26, alineatul 3, ordinul de demitere din funcția de primar a domnului Ionică." explica Narcis Sofianu. Iar prefectul, iată, s-a executat în scurt timp, mai ales că termenul limită era pe final.
,,Nu pot să spun că mă bucur sau că am vreo satisfacție pentru demiterea primarului Cornel Ionică. Privind la alternative, realizez că se poate și mai rău. Eu l-am propus pe domnul Cornel Ionică pentru titlul de ,,Cel mai bun socru" în urmă cu ceva ani, când presa a scris despre afacerile fostului său ginere cu Primăria Pitești. Au votat toți consilierii, mai puțin domnul Florin Tecău…" a comentat consilierul local Narcis Sofianu.
Mihai Coteț: Degeaba pleacă Ionică, și vine Apostoliceanu! Vom avea, astfel, Pendiuci multiplicați la infinit!
Vicepreședintele PNL Pitești, Mihai Coteț, nu avea nici el vreun sentiment de satisfacție. Potrivit acestuia, cât timp PSD se va afla în fruntea Primăriei Pitești, nu se va reuși decât să se schimbe un Pendiuc cu alt Pendiuc.
,,Nu pot spune că această veste m-a bucurat sau m-a întristat. Am simțit, însă, un gust amar, în sensul în care, până acum, justiția a fost singura care a zguduit PSD în Argeș, respectiv la Pitești. Tudor Pendiuc nu mai este primar în urma dosarelor pe care le are în justiție. Cornel Ionică își pierde mandatul în circumstanțe asemănătoare. Ceea ce m-ar bucura cu adevărat ar fi ca cetățenii să realizeze faptul că nu poți merge la infinit cu o administrație coruptă și ineficientă. Degeaba pleacă Pendiuc, dacă vine Ionică! Degeaba pleacă Ionică, și vine Apostoliceanu! Vom avea, astfel, Pendiuci multiplicați la infinit și nu am rezolvat nimic, căci Piteștiul va rămâne în continuare Cenușăreasa municipiilor din România. Va rămâne un oraș cu potențial imens, dar ratat în lipsa unei administrații cu viziune și, mai ales, bunăvoință. În mod evident, Primăria Pitești a intrat într-o stare de normalitate, pentru că era jenant să fie condusă de un om care și-a favorizat rudele, prin acordarea unor contracte cu primăria. Cu toate acestea, PSD nu a avut nicio reținere să-l nominalizeze drept candidat. Se pare că acesta este tiparul căutat de social-democrați…" a comentat omul de afaceri Mihai Coteț, recent intrat în politică.
Marius Postelnicescu: Trebuie să deschidem ușa celor care vor și pot!
Marius Postelnicescu, președinte interimar al PNL Pitești, consideră că acum este momentul în care administrația locală ar trebui forțată să-și deschidă porțile către oamenii cu idei și viziune. În acest sens, chiar intenționează să organizeze un fel de zi a porților deschise, la care să fie invitați tineri și oameni inovativi. Astfel, în cadrul unei dezbateri publice, piteștenii vor fi consultați cu privire la viziunea lor asupra dezvoltării orașului în care trăiesc.
,,Trebuie să deschidem ușa celor care vor și pot. Numai așa vom putea avea și noi ceea ce nu am reușit până acum. Vom putea avea bezi pentru bicicliști, autobuzele electrice, expoziții permanente sau temporare, săli de sport în cartiere, zonă metropolitană…" a comentat Postelnicescu.