Primăria Mioveni, în colaborare cu scolile de pe raza orașului, a implementat un proiect în vederea promovării colectării selective a deşeurilor, proiect intitulat "Verde pentru viaţă", perioada desfăşurării fiind 15 martie -15 aprilie 2019.
Scopul programului este acela de a promova colectarea selectivă a deşeurilor în rândul elevilor, dar şi al localnicilor prin diverse activități : campanii de informare pentru elevi și distribuirea de pliante tematice.
”Hartia reciclată salvează copacii, iar copacii traiesc pentru noi! Fiecare tonă de hârtie reciclată, salveaza 17 copaci. Fiecare tona de hârtie reciclată înseamna mai mult aer curat pentru copii'. Acestea sunt doar câteva din mesajele transmise copiilor și parinților deopotrivă, prin intermediul acestei campanii.
Din perspectiva atingerii unui grad de colectare selectivă de 50 % până în 2020, implementarea unor acțiuni, în sensul dezvoltării și completării sistemului de colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile în orașul Mioveni, trebuie să conducă spre o creștere a gradului de colectare selectivă a materialelor reciclabile și o diminuare a cantităților de deșeuri menajere.
Astfel, Primăria orașului Mioveni a lansat o competiție prin care elevii școlilor din oraș vor colecta hârtie și carton, iar la final va fi premiată unitatea de învățământ care va recicla cea mai mare cantitate de deșeuri.