În noiembrie 2015, în mandatul lui Andrei Gerea la ministerul Energiei, Nuclearelectrica semna Memorandumul de Înțelegere cu China General Nuclear Power Corporation pentru construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Astăzi, 8 mai, secretarul de stat Robert Tudorache, din postura de președinte al Consiliului de Administrație al Nuclearelectrica, a semnat, la Palatul Victoria, Acordul Preliminar al Investitorilor, care reprezintă primul pas concret în construcția celor două noi reactoare de la Cernavodă care vor dubla practic capacitatea României.
"Acesta este rezultatul a 14 ani de discuții interne și patru ani de negocieri cu partenerii noștri din China. Acest proiect a fost început de Andrei Gerea în perioada în care era ministru al Energiei. În mandatul său, a fost semnat Memorandumul de Înțelegere cu partea chineză. Din păcate, echipa din Guvernul Cioloș a băgat la sertar acest proiect pe care l-am reluat imediat ce am revenit la ministerul Energiei din postura de secretar de stat. Negocierile au fost impulsionate și de ministrul Anton Anton, astfel că am ajuns acum la acest prim pas concret, la acest Acord Preliminar, care va acccelera procedurile pentru această investiție macro a României în domeniul energetic.
În urma acestui acord, o echipă română-chineză va fi reunită sub Societatea de PROIECT care va fi înființată în termen de 60 de zile. Unitățile 3 și 4 de la CNE Cernavodă vor înlocui capacități retrase pe rațiuni economice și de uzură, aducând o contribuție semnificativă de energie curată și stabilă într-o perioadă a politicilor energetice europene cu accent puternic pe protecția mediului.
Pentru România, cele două noi reactoare reprezintă o garanție a unui mix energetic care să ne asigure securitatea energetică și care, în același timp, să ne consolideze poziția de jucător pe piața energetică în Europa. Acest proiect va completa, din acest punct de vedere, gazoductul BRUA, care va trece inclusiv prin județul Argeș, un alt proiect început de Andrei Gerea și pe care l-am adus la stadiul de implementare. Inclusiv pentru ALDE, obiectivul europarlamentarilor noștri este să ne luptăm pentru ca România să devină o forță și un jucător influent regional în energie în Uniunea Europeană.
Estimările UE pentru anul 2050 prevăd un procent important al energiei nucleare în statele membre. În acest context, România are avantajul expertizei, activelor existente, inclusiv al apei grele, fabricării combustibilului nuclear. Acest proiect va asigura și viitorul pentru ICN și FCN Mioveni. Pentru viitor, Unitățile 3 și 4 vor fi mai necesare că oricând.
Tehnologia CANDU 6 va asigura energie sigură și curată. Prin aceste două noi unități vor fi create 19.000 locuri de muncă dedicate finalizării Proiectului, din care 11.000 existente, la care se pot adăuga alte 8.000 care se pot crea în condițiile primirii de comenzi, a subliniat Robert Tudorache, președintele ALDE Pitești.
Conform strategiei Energetice, România va pune în funcțiune Reactorul 3 în anul 2030 iar Reactorul 4 în anul 2032.
Robert Tudorache și Andrei Gerea sunt candidați pe lista ALDE pentru alegerile europarlamentare din 26 mai.