La finalul săptămânii trecute, guvernatorul Mugur Isărescu a prezentat raportul privind inflaţia. Noua prognoză pentru acest an a crescut de la 3% la 4,2% iar cea pentru 2020 la 3,3%, semn că economia românească se supraîncălzește.
De altfel, Eurostat a anunțat că România a avut în perioada ianuarie – aprilie 2019 cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană, cu rate cuprinse între 3,2% şi 4,4%
Anunțul vine după cel al INS de la începutul săptămânii, conform căruia inflaţia din aprilie a fost de 4,1%.
Majorarea prețurilor vine în contextul creșterii consumului, care nu beneficiază de protecția unei oferte interne pe măsură, astfel că în primele trei luni importurile au crescut cu 7% iar exporturile cu numai 3%, ceea ce pune presiune pe leu.
De altfel, Mugur Isărescu a spus că noua creştere economică din primul trimestru de 5% este bună atâta timp cât nu vine cu dezechilibre.
Pentru a ţine inflaţia în frâu, BNR continuă să controleze strict lichiditatea din piaţă, ceea ce va aduce dobânzi mai mari pe piaţa interbancară. Este posibilă chiar o majorare a dobânzii-cheie. „Nu o excludem, dar nici nu o previzionăm. Nu facem forward guidance. Nu ne permitem, pentru că avem foarte mulţi factori care ne influenţează decizia”, a declarat guvernatorul BNR.
Aceste informații nu au influențat încă evoluția leului, el fiind afectat mai mult de revenirea aversiunii față de risc, care s-a reflectat în deprecierea monedelor de la marginea zonei euro.
Cursul monedei unice a crescut de la 4,7607 la 4,7621 lei, la finalul perioadei, când tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,761 – 4,765 lei, cu închiderea la 4,762 lei.
Media dolarului american a urcat de 4,2357 la 4,2658 lei, la finalul perioadei când cotațiile au fluctuat între 4,257 și 4,269 lei.
Moneda elvețiană a avut o evoluție apreciativă pe piețele internaționale, coborând de la 1,138 până la 1,127 franci/euro, media ei fluctuând între 4,1987 și 4,2221 lei, cea de la finalul perioadei fiind stabilită la 4,2197 lei.
Situația încordată din Regatul Unit, unde nu s-a ajuns la un acord privind forma Brexit-ului, a făcut ca lira sterlină să scadă la sfârșitul perioadei la 5,4436 lei, cel mai mic nivel din 19 februarie.
La finalul intervalului preţul gramului de aur a scăzut la 176.2890 lei, în timp ce uncia de aur cobora pe piețele specializate la 1.277 dolari.
Valoarea Indicelui de Referinţă pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRRC), a fost stabilită de BNR la 2,36%, pe baza cotațiilor din ultimul trimestru din 2018.
Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat, în a doua ședință consecutivă, la 3,28%, minimul ultimelor şase săptămâni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit la 3,38%.
Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,49%, iar cel la 12 luni la 3,54%.
Moneda americană a profitat de statul său de „valoare refugiu” și s-a apreciat de la 1,1261 la 1,1155 dolari/euro, bursele americane inchizând săptămâna la 1,1160 dolari.
Bitcoin a depășit săptămâna trecută pragul de 8.000 dolari, urcând pe unele platforme spre 8.500 dolari. La finalul perioadei, media indicatorilor urmăriţi de Bloomberg a coborât la 7.083 dolari.
Analiza cuprinde perioada 13 – 17 mai 2019