Direcția pentru Evidența Persoanelor a Municipiului Pitești face următoarele precizări pentru persoanele interesate de stabilirea reședinței.
Astfel, pentru înscrierea menţiunii de stabilire a reşedinţei în actul de identitate, persoana interesată se adresează serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor pe raza căruia locuieşte temporar, completând în acest sens Cererea pentru înscrierea în actul de identitate a menţiunii privind stabilirea reşedinţei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 19, la care anexează următoarele documente:
a) actul de identitate în care urmează a se înscrie menţiunea de stabilire a reşedinţei;
b) documentul cu care se face dovada adresei de reşedinţă, original şi copie.
În situaţia în care solicitantul nu deţine un act privind titlul locativ, încheiat în condiţiile de validitate prevăzute de legislaţia română în vigoare, găzduitorul sau, după caz, reprezentantul său legal, îşi va exprima consimţământul prin completarea rubricii corespunzătoare din cererea pentru înscrierea în actul de identitate a menţiunii privind stabilirea reşedinţei, în prezenţa personalului serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, sau printr-o declaraţie dată în faţa poliţistului de ordine publică, a notarului public ori a funcţionarului misiunii diplomatice sau oficiului consular al României.
În situaţia în care găzduitorul nu se poate prezenta la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, declaraţia de primire în spaţiu poate fi consemnată la notarul public, la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate ori în faţa poliţistului de ordine publică din cadrul unităţii de poliţie pe a cărei rază teritorială este situat imobilul.