Sâmbătă, 22 iunie, iubitorii motoarelor pe două (trei) roți au ocupat Mioveniul. MIOVENI ROCK ’N’ RIDE FEST -2019, un festival moto-rock, a propus un alt fel de entertaiment. Sub sloganul ”FOUR wheels move the body, TWO wheels move the soul”, festivalul a deschis seria evenimentelor din 2019 dedicate ”Zilelor orașului Mioveni”. Un parteneriat fericit între Primărie, Centrul Cultural Mioveni și Asociația moto Bad Breed a făcut ca Mioveniul să devină și capitala motocicliștilor argeșeni, nu doar a automobilului.
Festivalul reușește să se adauge efortului de a rupe tradiția evenimentelor prăfuite organizate în Argeș, sufocate prin reducere, aproape exclusivă, la tradiția populară și la cea …populistă.
La ora 11,00, pe platoul din Centrul Civic al Mioveniuluii au fost expuse reginele zilei, motocicletele -bijuterii, mândria bikerilor Bad Breed.
La ora 13,00 motoarele au părăsit în formație platoul Centrului Civic și au traversat orașul pe Bulevardul Dacia, îndreptându-se spre platoul Făget în zona de picnic, locul unde s-a dat startul distracției.
Motocicliști din toată țara au venit la MIOVENI ROCK’ N’ RIDE FEST. Unii au ales să campeze în locul special amenajat pentru corturi, pentru a se putea distra fără griji.
Bucuria revederii între cei cu aceeși pasiune a fost factorul comun al evenimentului.
Club Hush a asigurat varianta civilizată de furnizare a mâncării și a băuturii. Gecile de piele, tricourile imprimate sau pictate cu mesaje ”cool”, motoarele, respectul reciproc specific comunităților moto, verbul corect și muzica rock au schimbat în mod pozitiv aerul platoului Făget.
Ploaia de după-amiază, cu care ne-am obișnuit de ceva vreme, nu a lipsit nici sâmbătă. A venit calm, mocănește, și a ținut vreo două ore. Nu i-a speriat însă pe obișnuiții festivalurilor în aer liber, care nu au mai avut răbdare să aștepte sfârșitul ploii pentru a demara întrecerile cu premii puse la cale de organizatori, ca preambul la concertele rock ce au urmat.
Cei care au socotit că, odată ce s-au udat la interior, nu mai contează că se udă și la exterior, s-au întrecut în aruncarea butoiului de bere.
Motocicliștii sunt bărbați zdraveni și, chiar dacă unii păreau să aibă un butoi permanent la cingătoare, am văzut aruncări demne de un destin olimpic.
Concursul ”viteza melcului” a provocat la maximum priceperea motocicliștilor în încercarea de a ajunge… ultimii la linia de sosire, fără a pune piciorul pe pământ.
Ploaia a dat semne că pleacă spre alte locuri și, printre ultimele picături, s-a tras cu arcul la țintă în standul special amenajat.
Premile, inclusiv în bani, au recompensat efortul.
Seria rock a fost deschisă de trupa Kunnstra urmată de Olly of Queens, Fără Vise, My Queen Tribute by Dan Helciug şi Trooper.
Ploaia s-a dus departe, la fel ca țânțarii și câțiva siniștrii consumatori de manele pripășiți pe la grătarele din extremitatea nordică campului.
Tineri și mai puțin tineri s-au lăsat purtați de muzica rock condimentată cu mesaje de actualitate susținute cu aplauze frenetice din public.
A fost distracție maximă, a fost, pur și simplu, rock!
Dan Helciug a aruncat cu greu prosopul, promițând să revină și la ediția de anul viitor, așa cum au făcut-o și celelate trupe, care au mărturisit pe pagina de facebook a Festivalului că atmosfera și organizarea găsite la MIOVENI – ROCK’ N’ RIDE FEST au fost excelente.
Târziu, după multe bis-uri, Trooper a închis spectacolul de pe scena Festivalului. Petrecerea a continuat, la lumina și căldura focului aprins în butoaie de tablă, cu cântări vesele ți triste susținute cu acorduri de chitară… Până dimineața, când unii au decis să se culce, în sfârșit…
A fost, așadar, prima ediție. Evenimente de gen, cu mare succes, au pornit din localități mult mai mici și mai necunoscute decât Mioveniul și au crescut de la an la an, devenind festivaluri care adună zeci de mii de oameni, din toată țara sau din străinătate și contribuie major la dezvoltarea economică locală.
Sperăm să fie la fel și la Mioveni, chiar dacă tradiționaliștii își scuipă-n sân de frică…
Secvențe video youtube realizate de un participant la festival, din Rm Vâlcea