Perspectiva ca Rezerva Federală americană să decidă luna viitoare o reducere a dobânzii sale cheie, sub presiunea cererilor repetate ale președintelui Trump dar și a consecințelor războiului comercial dintre SUA și China, au provocat deprecierea dolarului față de principalele valute.
Cursul dolarului american a scăzut de la 4,1795 la 4,1455 lei, minim al ultimelor aproape cinci luni, pierderea față de începutul săptămânii trecute fiind de circa opt bani. Cotațiile din piață fluctuau ieri între 4,138 și 4,159 lei.
Media euro a coborât de la 4,7233 la 4,7223 lei, însă evoluția din piață a fost una agitată. De la o deschidere la 4,727 lei, euro a scăzut la 4,715 lei, pentru ca transferurile din jurul orei 14:00 să fie realizate la 4,718 lei.
Moneda elvețiană s-a stabilizat pe piețele internaționale la 1,11 – 1,114 franci/euro, iar media ei a coborât de la 4,2522 la 4,2507 lei.
Uncia de aur a continuat să crească pe piețele specializate, la aproape 1.406 dolari, maxim al ultimilor circa șase ani. Preţul gramului de aur a urcat la 187,3571 lei lei, cel mai ridicat nivel al ultimilor aproape șapte ani.
Valoarea Indicelui de Referinţă pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRRC), a fost stabilită de BNR pentru acest trimestru la 2,36%, pe baza cotațiilor din ultimul trimestru din 2018.
Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,23%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,36%, valori care reprezintă minimul ultimelor două luni şi jumătate.
Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,48%, iar cel la 12 luni a urcat la 3,54%.
Monedele din regiune erau stabile față de euro. Cea poloneză fluctua între 4,252 și 4,258 zloți iar cea maghiară se tranzacționa în culoarul 323,8 – 324,5 forinți.
Perechea euro/dolar a urcat la 1,1367 – 1,1399 dolari, cele mai ridicate valori ale ultimelor trei luni.
Media indicatorilor bitcoin urmăriţi de Bloomberg urca ieri la prânz la 10,867 dolari, de la 9.940 dolari, vineri seară.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00