Dacă ar fi să tragem o linie după conferința de presă a PNL Argeș, conferință la care au fost prezenți trei dintre cei înscriși în cursa internă a PNL – Ana Stan, Mihai Coteț și Tiberiu Irimia – am putea spune că, în sfârșit, liberalii au cu cine ieși la luptă pentru Primăria Pitești. Toți trei au potențial; sunt oameni de afaceri pe picioarele lor, vin în spate cu un background important și nu au un trecut politic tenebros (doi dintre ei nu au fost deloc implicați politic, fiind oameni noi in the aria, în speță Mihai Coteț și Tiberiu Irimia).
E drept că, oameni de afaceri fiind, sunt mai puțin obișnuiți cu viața de partid care vine la pachet cu toate tarele vieții politice: multă inacțiune, la fel de multă gargară, lipsă de consecvență, neseriozitate, inutile sforării și duplicitate cât cuprinde. Firește, pentru toate acestea există un vinovat de serviciu, se numește PSD și ține loc și pentru strategii de partid mai puțin inspirate sau dezastruoase.
Strategie cu ochii pe capra vecinului
Chiar dacă de 30 de ani PSD este la butoane în Argeș și la Pitești, Adrian Miuțescu, liderul PNL Argeș, are foarte multe… certitudini cum că strategia de amânare pe o perioadă nedeterminată a desemnării candidatului este una foarte bună. ,,Nici PSD nu și-a desemnat candidatul!" este argumentul său, în contextul în care PNL nu e PSD, iar PSD mereu și-a desemnat candidatul pe ultima sută de metri pentru că… și-a permis. Are mașinăria de vot, se repliază rapid și membrii săi renunță la orgoliile personale atunci când instinctul de ,,haită" se activează, la gândul ciolanului de după.
E drept, alegerile acestea vor avea un cu totul alt specific, cu un Pendiuc decapitat de DNA, un Ionică la fel de ,,competent" și un PSD intrat în zodia Vasilicăi. Indiferent pe cine va desemna PSD drept candidat, acesta va pleca din start cu handicapul de a duce în cârcă brandul celor trei trandafiri.
Opoziția și fantoma PSD
,,Ce atâta grabă cu desemnarea?!" s-a mai întrebat Miuțescu, arătând cu degetul către jurnaliștii despre care insinuează (ba o spune chiar direct!) că ar fi cozile de topor ale PSD doar pentru că… au o altă opinie. Mergând pe firul evenimentelor, însă, dilema celor din mass-media este mai mult decât justificată.
Încă de anul trecut, Miuțescu a fost cel care a vorbit despre nevoia ca PNL să aibă un candidat pe care oamenii să-l cunoască, pentru că asta denotă seriozitate, pentru ca echipa să se rodeze și pentru ca acel candidat să intre în mentalul colectiv al cetățeanului. Așa se face că, la finele lui 2018, Adrian Miuțescu era cel care anunța ,,calendarul competițional":
„Ceea ce vă pot spune este ca așa cum Biroul Executiv și Biroul Național al partidului au decis, și este un program în acest sens, s-a deschis posibilitatea și ușa partidului să poată candida și să poată să își depună candidaturile pentru PNL și oameni care nu sunt membrii la ora asta. Competiția internă se va încheia în luna martie, mai precis se vor depune aceste candidaturi și vor fi luate în discuție. Operațiunea de înscriere se va finaliza la sfârșitul anului (n.r. 2018), după care, până în luna martie, își vor face campanie de presă, vor fi în mijlocul oamenilor, vor merge la cetățeni. În luna martie vom face sondaje în prima parte în municipii și orașe, apoi și în alte localități. Sondajul va reprezenta peste 70 % din greutatea deciziei. Asta e procedura în PNL! Campanie internă în orașe și municipii până în martie! Domnul Pendiuc, dacă nu are probleme penale și dacă vine cu un proiect care să ne convingă, dacă stă bine în sondaje, atunci poate o să îl luăm în discuție. E o competiție deschisă”.
Pe atunci, Miuțescu cocheta cu Dănuț Dinu, drept pentru care i-a acordat omului toate condițiile să se califice pentru cursa internă. Dinu, însă, s-a autoexclus prin propriul comportament dar și pentru că nu a primit ceea ce… i s-a promis. Dinuțe, țeapă, n-ai fost singurul!
Cum lucrurile trenau și alegerile europarlamentare băteau la ușă, s-a decis ca sondajul să fie făcut imediat după. După… nu s-a întâmplat nimic în afară de războaie interne, demiteri, decapitări, veșnicele nemulțumiri ale primarilor liberali la adresa conducerii județene…
Pe la începutul lui iulie, PNL Argeş anunță că a dat startul sondajului.
,,Rezultatele le vom avea în luna septembrie, când se vor face raportări în funcţie de situaţia fiecăruia dintre candidaţi. Cum sunt ei percepuţi, gradul de încredere, ce obiective, teme şi proiecte de viitor îşi propun pentru Piteşti şi aşa mai departe.” declara același preşedinte al PNL Argeş, Adrian Miuţescu.
Pe la începutul lui septembrie, iată-l pe președintele PNL Pitești, Marius Postelnicescu, vorbind despre… demararea sondajului cu pricina și importanța faptului ca acest lucru să se întâmple cât mai rapid. Mai mult, acuza conducerea județeană de tergiversarea absolut bizară a lucrurilor.
Acum, ce ar trebui să scriem noi, că Miuțescu ar fi omul PSD? Nu avem cum, pentru că este o ipoteză în care nu credem. Nu suferim de scenarită și de aceea nu mergem până într-acolo cu presupunerile. Că poate are alte socoteli fără legătură cu interesul direct al partidului, acestea sunt doar supoziții.
Avem echipă, avem valoare! Asta trebuie să înțelegeți!
Astăzi, Miuțescu iese cu candidații în fața presei și, după ce ne spune de vreo 20 de ori că ceea ce trebuie să înțelegem este că PNL Pitești e o echipă (precum vulpea care încearcă să hipnotizeze, fără succes, o găină), ne ceartă că prea ne grăbim cu sondajul ăsta ca jurnalistul la exclusivitate. Că… nu cumva facem jocurile PSD? Nu cumva PSD vorbește prin gura noastră? Cred că omul a încurcat rău gurile, zău așa! Doar gurița lui a avansat până acum nu știu câte termene și calendare! Să te superi pe presă că te întreabă ce e cu oscilațiile și răzgândirile astea, să te mai rățoiești și la candidații care îți spun că e important să pleci cu o echipă puternică la drum și că asta necesită puțin timp, ba să mai arăți și cu degetul la conducerea centrală pentru toată răzgândeala asta pe post de politică de partid de înaltă ținută și maximă inteligență… iaca dragilor trebșoara pe care nu pot s-o încadrez în niciun algoritm logic.
Închipuiți-vă că oamenii ăștia care vor să candideze la Primăria Pitești vin din privat, acolo unde genul acesta de atitudini și comportamente te scot din start din joc. Nu e ca și cum ai fi luat trei inși de pe marginea drumului, le-ai promis o prăjitură la cofetăria Magnolia și i-ai pus să facă frumos, să cheltuie timp, energie și bani (resurse extrem de importante) până în momentul acela în care vei avea tu… chef sau vei crede că e oportun.
Pentru că asta a transmis Miuțescu, la conferința de presă de azi, spălându-se pe mâini de toată bâlbâiala și arătând cu degetul către Orban și organizația centrală: candidații se vor afla în cursa internă de partid până la… ,,momentul potrivit".
Și a mai spus ceva: cei care vor pierde cursa internă e bine să rămână alături de echipă, pentru că mai sunt posturi multe și bune de împărțit: și de viceprimar, și de administrator de județ, de directori de instituții, ehei, trai, neneacă! Păi… despre asta este vorba? Despre cașcaval pentru toată trupa sau de scos Piteștiul din bezna PSD? Să știm și noi, că poate ne înscriem în cursa internă a PNL și primim un premiu de consolare din partea casei…
Altfel, candidații…
…au fost cât se poate de… decenți și cu bun simț, dat fiind contextul deranjant pentru fiecare dintre ei.
Ana Stan și-a mărturisit preferința pentru o posibilă candidatură la Parlament, ipostază care, de altfel, i se potrivește-mănușă. Aceasta s-a declarat deranjată de faptul că, în mod vizibil, organizația județeană i-a asigurat o supraexpunere inexplicabilă lui Tiberiu Irimia. Prin prisma experiențelor anterioare, a declarat că, da, nu exclude ca alegerea viitorului candidat să se facă prin mijloace incorecte.
Tiberiu Irimia a declarat destul de clar că job-ul este pe primul loc și că se va implica în viața organizației în măsura timpului disponibil și în mod deosebit dacă va fi ales candidat al partidului. De asemenea, a declarat că prima măsură pe care ar lua-o dacă va ajunge primar al Piteștiului va fi realizarea unui PUZ al Piteștiului cu o firmă specializată, aceasta fiind o mai veche durere a sa și prin prisma proceselor în justiție în care este angrenat.
În privința lui Mihai Coteț, acesta a avut un discurs articulat, pertinent și fără ocolișuri, părând a fi cel mai determinat în această luptă internă, pe care a tratat-o de la început cu toată seriozitatea. Omul de afaceri a vorbit despre importanța coagulării echipei PNL Pitești în timp util, despre faptul că PSD nu poate fi învins în trei luni după 30 de ani de supremație, dar și despre cea mai importantă dintre ținte: scoaterea Piteștiului din zodia social-democrației. Primul lucru pe care a declarat că l-ar face dacă va ajunge primar va fi stoparea risipirii banilor publici (dat fiind faptul că, la stat, absolut totul costă dublu, triplu sau mai mult), în paralel cu formarea unei echipe de profesioniști cu care să poată să-și pună proiectele în practică.