Soții Haralambie și Elisabeta Pristavu sunt cei doi care și-au pierdut astăzi viața în accidentul în care a fost implicat ex-ministrul Economiei, Daniel Chițoiu. Cei doi erau managerii cunoscutului magazin de stofe din centrul Piteștiului, Romarta Lux.
Vă reamintim că accidentul a avut loc pe raza localității Cotmeana (Zamfirești) și că polițiștii aflați la fața locului au transmis că, din primele informații, reiese cum că bărbatul în vârstă de 82 de ani este cel care a intrat pe contrasens, după ce i s-ar fi făcut rău.
„În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, dintre care unul condus de un bărbat de 82 de ani, din Pitești, care se deplasa pe direcția Pitești -Rm.Vâlcea, și un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 52 de ani, din București. În urma coliziunii dintre cele două autoturisme a rezultat decesul bărbatului de 82 de ani și rănirea gravă a pasagerei dreapta față din același autoturism. Celălalt conducător auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.” sunt primele informații transmise de către polițiștii din Argeș.
Mai târziu, întrucât tot mai multe persoane aflate în zona producerii accidentului declarau că ministrul este cel vinovat, cel care ar fi intrat pe contrasens, informațiile au fost nuanțate, dinspre IȘJ Argeș transmițându-se către mass-media că… dinamica producerii accidentului este neclară și că nu se pot pronunța asupra vinovatului.
Potrivit SursaTa, care citează surse din anchetă, a apărut și un martor cheie care susține că, în spatele mașinii ministrului aflându-se, ar fi văzut cum Daniel Chiţoiu a intrat pe contrasens, izbindu-se violent de autoturismul celor doi soți.
Este cel puțin ciudat cum, la început, polițiștii păreau siguri asupra împrejurării în care s-a produs evenimentul, după care lucrurile au devenit… neclare.
Haralambie Pristavu a murit imediat după impact, în timp ce soția sa, la puțină vreme, pe masa de operație.
Ex-ministrul Daniel Chițoiu a fost transferat la Spitalul Floreasca, cu fracturi costale și fractură de stern.