În acest moment, stratul de zăpadă măsurat la stația meteo Bâlea Lac, la altitudine echivalentă cu Cota 2000 Transfăgărășan, este de 163 centimetri, iar riscul de avalanșă este de gradul 5 (foarte mare) la altitudini de peste 1800 metri și 4 (mare) sub această altitudine, fiind echivalent cu cod roșu.
Traseele montane din judeţul Argeş, care acced către creasta Făgărașului, precum și traseul de creastă al Făgărașului, Iezerului, Pietrei Craiului și Leaotei sunt și vor rămâne închise. Pe versanti, sunt zone întinse unde zăpada proaspătă s-a depus în strat de până la 70-80 de centimetri, peste stratul existent deja, inghetat, existand toate conditiile alunecarii cu usurinta si aparitia de avalanșe însemnate cantitativ. În urma viscolirii, s-au format troiene de 150-200 centimetri de zăpadă pulver, fără coeziune.
Prognoza meteo pentru urmatoarele zile este geroasă, cu viscol de peste 100 km/h în noaptea de Revelion în zona montană înaltă, ceea ce va duce la mentinerea gradului de risc. La începutul anului nou, vremea se va încălzi, astfel că se așteaptă apariția avalanșelor de dimensiuni mari pe pantele cu orientare sudică, iar după căderea întunericului, pe versanții nordici. Nu trebuie neglijat nici faptul că, în anii trecuți s-au produs avalanșe cu victime decedate în munții din țara noastră, astfel că nu trebuiesc subestimate sub nicio formă, avertismentele serviciilor Salvamont!
Din pacate, în perioada 2010-2016, pe fondul unor ierni mai uscate si relativ mai calde, existența pericolului de avalanșă a fost minimizată, totodată crescând foarte mult numărul practicanților de sporturi de aventură, unii dintre aceștia neluând în seamă acest risc. Ultimele două ierni au fost deja cu o revenire la normalul cantităților de zăpadă, ceea ce a condus imediat și la înmulțirea cazurilor fatale cu turiști implicați în avalanșe, iar acum avem o a treia iarnă cu un debut ușor întârziat, dar mult mai bogat în precipitatii solide decât precedentele.
Sfatul Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în zona montană argeşeană este să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul National Salvamont, formând 0SALVAMONT.
De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în partea joasă a masivelor montane, în aşa fel încât să existe o marjă de siguranţă de o ora de lumină, după terminarea acesteia, ținând cont ca la ora 17:00 este întuneric. În afara echipamentului obligatoriu iarna (încălţăminte şi îmbrăcăminte adecvată, colţari, piolet etc.), trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situaţii neplăcute. Inclusiv în cazul excursiilor cu autoturismul, este indicat să aveţi încălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, chiar și o lanternă, pentru situaţiile în care ați putea fi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos. De asemenea, trebuie evitată cu desăvârșire parcarea sau chiar și numai oprirea autoturismelor la baza pantelor dezgolite, încărcate cu zăpadă, deoarece se semnalează des curgeri de zăpadă care ajung până pe carosabil. În perioada de iarnă, care la altitudini mari durează până la sfârsitul lunii mai, este necesară o prudenţă mărită, pentru a evita situaţiile nedorite.