În condițiile în care un om și-a pierdut viața din cauza unei petarde, alți 82 au fost răniți în ultimele zile iar străzile s-au umplut de prostovani care se amuză aruncând cu petarde în semenii lor, deputatul argeșean Cătălin Rădulescu vrea ca materialele pirotehnice să fie vândute la liber. Practic, în acest moment tot la liber se cam vând, sub ochii binevoitori ai administrațiilor locale și ale organelor legii.
În acest moment, singurele articole pirotehnice pe care le putem cumpăra sunt cele din categoria F1. 65 de tone de petarde și artificii ilegale au confiscat polițiștii, în doar o lună. Peste 400 de oameni s-au ales cu dosare penale, dar legea e mult prea blândă: pedeapsa e cuprinsă între 3 luni și un an de închisoare sau amendă penală.
Deputatul Cătălin Rădulescu şi alţi 11 colegi din PSD au propus ca toate categoriile de articole pirotehnice să poată fi vândute la liber, singura restricţie fiind vârsta cumpărătorului. Deşi poliţia s-a opus acestei legi, proiectul va ajunge în plenul Parlamentului.