Două săptămâi vor fi supravegheați artiștii ansamblului ,,Plai de Dor” din Mioveni, după ce astăzi s-au întors din China, țara în care a izbucnit pandemia cu coronavirus. De asemenea, și delegația care a însoțit ansamblul, în frunte cu viceprimarul Aurel Costache, vor beneficia de același tratament. La momentul sosirii pe aeroportul din Otopeni, membrii ansamblului folcloric au fost întâmpinaţi în condiţii speciale, fiind trecuți printr-un culoar special. Verificarea stării de sănătate a mai fost făcută în China și în aeroportul din Doha, la escală. Primarul Mioveniului, Ion Georgescu, i-a așteptat pe artiștii din Mioveni la aeroport și s-a întors la Mioveni în autocarul care i-a preluat spre casă.
Înainte să plece spre casă, pe aeroportul din Beijing, tinerii au transmis un mesaj video pentru a-și liniști familiile.
,,Nu există motive de îngrijorare referitor la starea de sănătate a celor 25 de membrii ai delegației din Mioveni, care s-au aflat la Beijing! Pe fondul îngrijorării și al discuțiilor care s-au creat pe această temă, transmit atât părinților copiilor din Ansamblul “Plai de Dor”, cetățenilor orașului, cât și reprezentanților media faptul că întreaga delegație de la Mioveni s-a bucurat continuu de atenția gazdelor și organizatorilor Festivalului Internațional al Culturilor de la Beijing – Chaoyang, pe toată perioada șederii lor acolo.
Toți membrii delegației sunt în acest moment în bune condiții de sănătate și se pregătesc de plecarea spre casă.
Dat fiind că programul festivalului a fost contramandat, revenirea în țară a întregii delegații din Mioveni a fost programată cu șase zile mai devreme, imediat ce organizatorii au găsit soluții optime la companiile de zbor.
Având în vedere că înainte de plecarea grupului situația din China era una bună, nu existau emise avertizări de călătorie, iar informațiile publice din acel moment nu prezentau motive de îngrijorare, deplasarea s-a efectuat cu știrea și acordul autorităților competente, cele care au emis vizele și monitorizat itinerariul delegației. Din momentul declanșării situației de criză în zonele aflate la peste 1400 km de Beijing, autoritățile române au ținut în permanent legătura cu grupul, Ambasada României la Beijing a monitorizat situația, iar copiii au avut parte de o atenție deosebită din partea organizatorilor." Este mesajul care însoţeşte filmarea realizată cu tinerii artişti.